Analiză. În cât timp se pot organiza alegeri anticipate

Din Parlament şi până în stradă, “anticipatele” sunt pe buzele tuturor. O soluţie imposibilă, susţin cei de la putere: procedurile ar dura prea mult. Ce spune, de fapt, legea? Şi cum se poate pune în practică această procedură.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 20:10

Ce spune Constituţia

Art 63 (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

Art 89 (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Ce spune actuala Lege Electorală

Potrivit art 7 din Legea 15 2008,

(1) Aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor.

(2) Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.

O condiţie indispensabilă

Nu pot avea loc anticipate dacă nu sunt de acord să colaboreze în acest sens preşedintele şi majoritatea parlamentarilor. Acordul celor două instituţii este vital. Fără Parlament nu se poate declanşa şi finaliza procedura. Fără preşedinte, procedurile pot fi amânate la nesfârşit. Legea, de pildă, permite şefului statului să dizolve Parlamentul în anumite condiţii dar nu îl obligă la această măsură.

Care poate fi procedura

Ziua 1. Guvernul demisionează. Se declanşează procedurile de formare ale unui nou guvern. Dată fiind acceptarea generală a ideii de anticipate pe care o presupunem, preşedintele poate face prima nominalizare în 24 de ore, pentru accelerarea procesului.

Vreme de 60 de zile, Parlamentul respinge două solicitări de învestitură.

Ziua 60. Preşedintele constată îndeplinite condiţiile din art 89 (1) din Constituţie şi dizolvă Parlamentul. Guvernul demisionar Boc poate convoca alegeri în 90 de zile dintre care 30 sunt dedicate campaniei electorale propriu-zise. În această  variantă, care e cea mai rapidă, dacă, de exemplu, Guvernul demisionează la 1 februarie, alegerile anticipate pot avea loc în jurul datei de 1 iulie.

Acordul politic prespus în scenariul nostru permite însă şi modificarea legii electorale, deci reducerea celor 90 de zile care sunt obligatorii în acest moment pentru anunţarea alegerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...