Analiză KeysFin: Evoluția pieței românești de ciocolată. Consumul a crescut, în timp ce producția locală e în scădere
„Piața de ciocolată a avut de suferit în 2020 iar pentru 2021 estimăm să crească cu aproximativ 10% la peste 5,2 miliarde de lei. La impactul negativ al pandemiei (în special în producție) se adaugă și decizia strategică a NESTLE de la începutul anului 2019, de închidere a fabricii de la Timișoara. Reprezentanții companiei invocau atunci noile tipare de consum și deficitul de forță de muncă, într-un mediu competitiv. Prin urmare, în 2020, NESTLE și-a modificat și domeniul principal de activitate și a trecut de la codul CAEN 1082 – Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase la 4639 – Comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun. În cadrul acestei analize, am decis să includem compania în sub-segmentul comerț al pieței de ciocolată pentru a putea asigura continuitatea și consecvența datelor”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.
Leaderboard – Cine face jocurile în piața de ciocolată din România
Potrivit analizei realizate de KeysFin, pe segmentul de producție, în 2020, Kandia Dulce S.A. a devenit principalul jucător din piață, cu o cifră de afaceri de 141 de milioane de lei (22,3% din producție), urmat de Heidi Chocolat S.A. (88,8 milioane de lei), Rap Confectionery S.R.L. (66 de milioane de lei), Mueller & Prietenii (32,5 milioane de lei) și Matco Polo Ve S.R.L. (aproape 20 de milioane de lei).
Pe sub-segmentul comerț, în 2020, Nestle România S.R.L. conduce clasamentul cu afaceri de 933 de milioane de lei (22,6% din comerț), urmată de Ferrero România S.R.L. (880 de milioane de lei), Almira Trade S.R.L. (166,6 milioane de lei), Pfeifer & Langen România S.R.L. (166 de milioane de lei) și Roshen One S.R.L. (123 de milioane de lei).
Mai puține firme mai puțini angajații
Numărul de angajați a scăzut cu 18% față de 2019, la 6,3 mii de salariați, ceea ce a însemnat și o scădere a cheltuielilor cu personalul de aproape 20%, la 338 de milioane de lei în 2020.
Numărul de companii s-a redus cu 1% față de 2019, la 774 în 2020. Dintre acestea, 406 au avut profit, 274 au avut pierdere, restul încheind anul 2020 cu un rezultat net nul.
Per ansamblu, rezultatul net al pieței de ciocolată a scăzut cu 11% față de 2019, ajungând la 194,6 milioane de lei în 2020.
Nivel record al plăților restante către furnizări și către stat
Plățile restante (incluzând restanțele către furnizori și către stat) ale companiilor din piața de ciocolată au atins cel mai ridicat nivel din istorie în 2020, înregistrând o creștere cu 54% până la valoarea de 625 milioane de lei. Dintre acestea, restanțele față de furnizori au înregistrat cea mai amplă creștere, de 180%, atingând valoarea de 192 milioane de lei.
Perioada medie de plată a datoriilor curente s-a majorat cu 5% față de 2019, ajungând la 106 zile în 2020.
Insolvențe noi pe piața de ciocolată
Potrivit datelor oferite de Registrul Comerțului în Buletinul Procedurilor de Insolvențe, pe piața de ciocolată au apărut noi insolvențe, 2 jucători în 2020 și încă o companie în 2021.
În contextul incertitudinii generale generate de pandemie este indicat ca actorii din mediul de afaceri să verifice companiile cu care colaborează, pentru a preveni riscurile comerciale, precum riscul de neîncasare creanțe, de insolvență, faliment etc.
Soluțiile de Business Information sunt din ce în ce mai căutate, marii jucători, fie că sunt antreprenori, investitori, manageri sau creditori își schimbă viziunea și practica în abordarea riscurilor, tocmai prin prisma faptului că schimbările bruște din piață pot destabiliza o companie, mai ales dacă informația în luarea unei decizii cu impact major asupra business-ului este incompletă.
Pofta de dulce în România e în creștere
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, în 2020, un român a consumat în medie 206 g de ciocolată bomboane, rahat și alte produse zaharoase per lună, cu 3% mai mult decât în 2019.
La sfârșitul primului semestru din 2021 (ultimele date disponibile de la INS), consumul mediu lunar a fost de 208 g de persoană, după ce în primul trimestru ajunsese la 224 g. În 2016 un român consuma lunar în medie, 157 de grame de ciocolată, bomboane, rahat și alte produse zaharoase, față de 206 grame în 2020.
Ciocolata rămâne așadar în preferințele românilor, fie că vorbim de cutia cu bomboane oferită de ziua îndrăgostiților, de ceva bun dăruit de ziua mamei sau pur și simplu un mic răsfăț în viața de zi cu zi mai ales în condiții de pandemie, fapt confirmat de statisticile de mai sus.
Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au avut ca domeniu principal de activitate codul CAEN 1082 Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase (Producție) sau 4636 Comerț cu ridicata al zahărului, ciocolatei și produselor zaharoase (Comerț).
Despre KeysFin
KeysFin oferă soluții 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial. Cu un portofoliu de peste 700 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România. KeysFin deține și aplicația KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa ușor şi rapid situații financiare, indicatori și informații juridice de la peste 4 milioane de entități economice din România, direct de pe telefonul mobil.