Analiză KeysFin: Mediul de afaceri românesc s-a dovedit unul rezistent la efectele pandemiei în primele șase luni ale anului

Economica.net
30 07. 2020
image_2020_07_30t08_57_19_753z_64643700

Rata șomajului este în creștere, ar putea ajunge la 6,5% în acest an potrivit estimărilor KeysFin, însă România rămâne sub media europeană de 7,1% sau cea din Statele Unite de 11% în iunie 2020.

Numărul companiilor care au intrat în insolvență a scăzut cu mai mult de un sfert, respectiv cu 26% în primele 6 luni din 2020, față de aceeași perioadă din 2019,  ajungând la 2.360 de companii, cea mai mică valoare din ultimii 10 ani. Numărul companiilor suspendate a avut o scădere și mai accentuată,  de aproape o treime, respectiv 32% în primele 6 luni din 2020 față de aceeași perioadă din 2019, totalizând 5.136 de companii, minimul ultimilor 10 ani.

În ceea ce privește radierile și dizolvările de firme locale, numărul acestora a scăzut și mai dramatic, cu 58% în primele luni din 2020 față de aceeași perioadă din 2019, la 35 de mii, iar numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a crescut în acest an cu 4% la 1.391.147 în 30 iunie 2020.

„În ciuda primelor semnale de revenire a business-ului european (companiile din zona euro raportează un început încurajator al celui de-al treilea trimestru, cu cel mai rapid ritm de creștere din ultimii 2 ani) pe plan local lucrurile stau diferit. Chiar dacă momentan, potrivit ultimelor informații, companiile locale par că rezistă, ba chiar numărul entităților active a crescut, analiștii noștri consideră că înrăutățirea situației interne în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate de coronavirus, coroborată cu o nouă perioadă de lockdown ar putea afecta mult mai puternic mediul de afaceri local care nu a beneficiat de o capitalizare suficientă înainte de criză și nici de un pachet de sprijin al autorităților pe modelul european.” a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Piața forței de muncă

Potrivit datelor INS, numărul de șomeri (15-74 ani) a crescut în mai la 463.000, rata șomajului majorându-se cu 0,4 puncte procentuale față de aprilie, la 5,2% (cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani).
Pe 3 iulie 2020 erau aproape 103 mii de contracte de muncă suspendate (în șomaj tehnic) cu 24,5 mii (24%) în hoteluri și restaurante, 20,6 mii în industria prelucrătoare (20%) și aproape 9 mii în comerț (9%).
Indicatorul a scăzut cu 90% față de vârful din 13 aprilie și a rămas cu 80% sub nivelul din 30 martie, data la care Ministerul Muncii a început publicarea datelor.

Șomajul tehnic a ajutat temporar companiile puternic afectate de pandemie, care aveau nevoie de această facilitate pentru a-și păstra angajații, pe termen scurt (aproximativ 1,1 milioane de angajați la solicitarea a 129 de mii de angajatori).

Ministerul Muncii nu a mai publicat din 28 mai date cu privire la numărul contractelor de muncă încetate. Cu un nivel de 430 de mii de contracte de muncă încetate pe 28 mai indicatorul înregistra o creștere de 286% față de 30 martie, evoluție care se va transmite însă doar parțial și în creșterea ratei șomajului.

Pe sectoare, distribuția diferă de cea a contractelor suspendate: comerțul și industria prelucrătoare reprezintă aproximativ 18% din total, fiecare, urmate de construcții cu 15%.
Având însă în vedere că, chiar și înainte de începerea pandemiei, în 2018, 292 mii de companii locale nu aveau niciun angajat, impactul din momentul de față asupra piaței muncii locală este și mai mare.

Sectoarele afectate

Cele mai multe insolvențe au apărut în sectoarele: comerț (705 companii respectiv 30% din total), construcții (387 de companii respectiv 16,4% din total) și industria prelucrătoare (307 companii respectiv 13% din total).
Din punct de vedere geografic, cele mai multe companii intrate în insolvență au fost din București (423 de companii respectiv 18% din total), Bihor (211 de companii, respectiv 9% din total) și Constanța (140 de companii respectiv 6% din total.
Mai mult, așa cum era de așteptat, pe fondul incertitudinilor generate de pandemia de SARS-CoV-2, înmatriculările de companii au scăzut în primele 6 luni din acest an cu 37% față de aceeași perioadă din 2019, la 49 de mii de companii nou-înființate.
 
IMM Invest

Aproximativ 66 de mii de companii (9% dintre cele 733 de mii de IMM-uri care raportat rezultatele financiare la 2018), cu 811 mii de angajați (25% din forța de muncă de aproape 3,2 milioane), au depus cereri de finanțare prin programul IMM Invest. Dintre acestea, Fondul de Garantare a Creditelor a trimis spre bănci 36 de mii de cereri (55%).
Cele 12,3 mii de credite aprobate (18,7% din totalul cererilor) sunt în valoare de 10,8 miliarde de lei iar, dintre acestea, 51% dintre fonduri sunt îndreptate către investiții, iar restul spre capitalul de lucru (49%).

Despre KeysFin

KeysFin oferă solutii de reducere a riscului comercial utilizând date despre companiile din România și din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România. KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa usor şi rapid situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste 4 milioane de entități economice din România.