Analiză Markit: Scăderea record a activităţii economice în zona euro s-a atenuat în iunie

Scăderea record a activităţii economice în zona euro s-a atenuat din nou luna aceasta, în urma redeschiderii multor afaceri, care fuseseră forţate să se închidă în urma măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată rezultatele sondajului lunar realizat de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 23 iun. 2020, 09:51
Analiză Markit: Scăderea record a activităţii economice în zona euro s-a atenuat în iunie

Chiar dacă virusul a infectat aproximativ nouă milioane de persoane şi a provocat în jur de 500.000 de decese la nivel mondial, ţările europene au început să-şi redeschidă unele sectoare economice.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care evaluează situaţia economiei, s-a redresat la 47,5 puncte în iunie, de la 31,9 puncte în mai, şi nivelul scăzut record de 13,6 puncte în aprilie, potrivit estimării preliminare publicate marţi de Markit, cu sediul la Londra. Analiştii se aşteptau ca indicele să se situeze la nivelul de 42,4 puncte, scrie Agerpres.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

„Indicatorul PMI indică în iunie o nouă atenuare semnificativă a declinului activităţii economice în zona euro. Producţia şi cererea încă sunt în scădere, dar nu mai sunt în colaps”, a subliniat Chris Williamson, economist şef la Markit.

Acesta a adăugat: „Deşi economia zonei euro a înregistrat probabil un declin record în trimestrul doi, datele PMI sporesc aşteptările redresării economiei, în urma relaxării restricţiilor”.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă la un declin al economiei zonei euro de 12,5% în acest trimestru.

Indicele care măsoară activitatea în sectorul serviciilor din zona euro a crescut până la 47,3 puncte în iunie, de la 30,5 puncte în mai, depăşind estimările analiştilor. De asemenea, indicele care măsoară activitatea în sectorul manufacturier din zona euro a crescut până la 36,9 puncte în iunie, de la 39,4 puncte în mai, de asemenea peste aşteptările analiştilor.

Continuarea contracţiei economice în zona euro are loc în pofida faptului că Banca Centrală Europeană a promis că va cumpăra active în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro în acest an, iar guvernele din regiune au anunţat planuri de cheltuieli în valoare de sute de miliarde de euro pentru a susţine companiile şi gospodăriile. 

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...