Analiză: Mediul antreprenorial a înregistrat o scădere în ce priveşte înfiinţarea şi radierea profesioniştilor, în 2018

Economica.net
26 02. 2019
calcul_bani_taxe_567876543_28642600

Astfel, în ceea ce priveşte înmatriculările profesioniştilor, numărul acestora a scăzut în anul 2018 cu circa 0,85% faţă de anul 2017, de la 136.699 profesionişti, la 135.532. În ceea ce priveşte societăţile cu răspundere limitată, numărul de înfiinţări a fost de 94.244 în anul 2018, faţă de 98.405 în anul 2017, reprezentând o scădere de aproximativ 4,2%. Totuşi, relativ la PFA-uri, anul 2018 a înregistrat un număr de 24.495, în creştere faţă de 2017 care a cumulat 23.888 de PFA-uri (+2,47%), conform datelor interpretate şi centralizate de REGnet.ro.

Cele mai afectate judeţe în ce priveşte înmatriculările de profesionişti au fost Gorj (-17,13%), Mehedinţi (-13,51%), Cluj (-12,97%), Harghita (-10,93%) şi Bucureşti (-10,88%).

Judeţele care au înregistrat creşteri în anul 2018 în ce priveşte numărul de înmatriculări au fost Dâmboviţa (+21,41%), Ialomiţa (+17,41%), Caraş-Severin (+16,90%), Sălaj (+15,19%) şi Vrancea (+12,84%).

În ce priveşte dizolvările, numărul acestora a crescut cu aproximativ 10,13% în anul 2018 în comparaţie cu anul 2017, respectiv 34.358 faţă de 31.197.

Cele mai afectate judeţe au fost Giurgiu (+87,43%), Suceava (+52,90%), Vrancea (+48,33%) şi Bihor (+42,41%). O creştere se înregistrează şi la nivelul Bucureştiului, de la un număr de 5.975 în 2017, la 6.717 în 2018 (+12,42%).

Domeniile de activitate cu cele mai mari rate de dizolvare înregistrate au fost intermedierile financiare şi asigurări (+600%), învăţământ (+300%), distribuţia apei salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+200%), hoteluri şi restaurante (+123,08%) şi activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+50%).

Un trend ascendent se întâlneşte şi în cazul suspendărilor, numărul acestora urcând cu circa 10,12% în anul 2018 faţă de 2017, la 18.038 suspendări, faţă de 16.380.

Cele mai afectate judeţe au fost Olt (+32,51%), Vrancea (+31,15%), Mehedinţi (+25,70%), Argeş (+24,34%) şi Călăraşi (+24,24%). O creştere se remarcă şi la nivelul Bucureştiului, de la 1.851 în 2017, la 1.897 în 2018 (+2,49%).

Domeniile de activitate în care s-au înregistrat cele mai mari creşteri în ceea ce priveşte suspendarea activităţii au fost intermedieri financiare şi asigurări (+200%), industria extractivă (+142,86%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+100%), transport şi depozitare (+85,71%) şi industria prelucrătoare (+66,67%).

Cu privire la radieri, se remarcă o scădere de 2,57% în 2018 în comparaţie cu anul 2017, respectiv 80.181 faţă de 82.295.

Cele mai afectate judeţe au fost Giurgiu (+32,01%), Dâmboviţa (+28,27%), Ilfov (+22,01%), Botoşani (+16,26%) şi Vrancea (+15,22%). Bucureştiul a înregistrat o scădere a numărului de radieri, de la 13.475 în 2017, la 13.034 în 2018 (-3,27%).

Domeniile de activitate care au înregistrat cele mai mai semnificative creşteri în ceea ce priveşte radierile au fost energie electrică şi termică, gaze şi apă (+100%), alte activităţi de servicii (+37,77%), sănătate şi asistenţă socială (+37,30%), agricultură, silvicultură şi pescuit (+27,95%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+28,59%) şi industria prelucrătoare (+26,93%).

Sursa: AGERPRES