Analiză Moody’s: Ratingul României este susţinut de creşterea economică, consolidarea fiscală şi datoria guvernamentală redus

Economica.net
20 10. 2015
moodys_tsipras_resign_positive_61373600

Potrivit Moody’s, ratingul ‘Baa3’ atribuit României este susţinut de scorul ‘ridicat’ de care beneficiază la capitolul soliditate fiscală. Deşi datoria guvernamentală s-a triplat după 2008 până la 39,9% din PIB în 2014, este totuşi la un nivel similar cu cea al ţărilor care beneficiază de un rating similar. În plus, soliditatea fiscală a beneficiat de pe urma reducerii deficitului bugetar la 1,5% din PIB în 2014, de la 8,9% din PIB în 2009.

‘Ne aşteptăm ca deficitul fiscal să rămână stabil la 1,5% din PIB în 2015, eforturile guvernului de reducere a taxelor urmând să fie compensate prin măsuri la capitolul cheltuieli. Cu toate acestea, ne aşteptăm ca, în 2016, combinaţia dintre reducerea TVA şi presiunile pentru creşterea salariilor în sectorul public să ducă la un deficit mai mare de 2,1% din PIB’, se arată în raportul Moody’s, citat de Agerpres.

Soliditatea economică a României este apreciată ca fiind ‘moderată’ potrivit metodologiei Moody’s, având în vedere atât creşterea susţinută şi avantajele pe latura competitivităţii de care beneficiază România de pe urma integrării cu ţările mai avansate din Uniunea Europeană cât şi provocările care decurg de pe urma volatilităţii cererii provenite de la partenerii comerciali din UE. ‘Ne aşteptăm ca avansul economic să fie susţinut de revenirea producţiei industriale şi cererii interne, dar constrâns de cererea limitată venită din partea principalilor parteneri comerciali ai României din zona euro. Creşterea PIB-ului este puţin probabil să revină la nivelul de dinaintea crizei, având în vedere că o parte din condiţiile excepţionale care au dus la creşterea semnificativă din ultimul deceniu, precum creşterea rapidă a creditului domestic datorită condiţiilor relaxante de pe piaţa globală a creditului, nu vor mai reveni’, se menţionează în analiza agenţiei de evaluare.

Soliditatea instituţională a României este evaluată ca fiind una ‘ridicată’, reflectând îmbunătăţirea scorurilor în analizele Băncii Mondiale referitoare la eficienţa guvernamentală, statul de drept şi controlul corupţiei. Deşi instituţiile româneşti sunt mai slabe decât media UE, capacitatea instituţională s-a îmbunătăţit odată cu aderarea la UE.

În opinia Moody’s, vulnerabilitatea României la evenimente de risc este una ‘scăzută’ deoarece există un risc redus ca turbulenţele politice să afecteze predictibilitatea politicilor. ‘Tensiunile periodice dintre preşedinte şi premier precum şi în interiorul coaliţiei sunt, în opinia noastră, puţin probabile să reducă impulsul reformelor,’ se mai arată în raportul Moody’s.

România beneficiază de un rating ‘Baa3’ din partea Moody’s şi de un calificativ ‘BBB minus’ de la Standard & Poor’s şi Fitch.