Analiză: Nominalizarea la Transporturi, piatră de încercare şi măr al discordiei în USL

Nominalizarea pe care PNL trebuie să o facă, duminică, oficial, pentru portofoliul Transporturilor, ca urmare a retragerii lui Ovidiu Silaghi, se dovedeşte a fi o nouă piatră de încercare pentru USL şi pentru colaborarea dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar şi un nou măr al discordiei.
Economica.net - Dum, 25 aug. 2013, 07:31
Analiză: Nominalizarea la Transporturi, piatră de încercare şi măr al discordiei în USL

Până în momentul de faţă, în USL s-a jucat un joc al tatonărilor, care a avansat de la comunicarea, pe surse, a unor scenarii privind o nouă numire la Transporturi la „aruncarea” pe piaţă a variantei „neoficiale” Nini Săpunaru.

Pe acest subiect au existat trei comunicatori: Nini Săpunaru (care a anunţat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, că a acceptat propunerea lui Antonescu de a prelua Transporturile), Crin Antonescu (care a precizat, pentru gândul.info, că nu a discutat cu Ponta, dar că Săpunaru e o propunere cu multe şanse) şi Victor Ponta ( care a menţionat, pentru MEDIAFAX, că aşteaptă de la PNL o persoană cu experienţă politică şi imagine foarte bună pentru ministerul Trasporturilor şi că oficial nu a respins un nume deoarece nu a primit o propunere oficială).

Comunicarea Ponta-Antonescu, doar prin intermediul presei

Comunicarea în USL s-a desfăşurat, aşadar, numai prin intermediul presei, fapt menţionat explicit de liderul PNL, Crin Antonescu, care a spus că nu a discutat cu Ponta despre nominalizarea lui Săpunaru.

Neoficial, însă, propunerea lui Antonescu de a-l numi pe Nini Săpunaru la Transporturi a stârnit reacţii de respingere în PSD, la nivelul unor lideri, dar şi la nivelul premierului Victor Ponta.

Imediat după anunţul lui Săpunaru, surse politice au precizat pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu.

Ponta: Poate PNL face două nominalizări la Transporturi

Ulterior, Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că aşteaptă, duminică, din partea PNL ca pentru Transporturi să fie propusă o persoană cu experienţă politică, imagine foarte bună şi un profesionist în domeniu, adăugând că „oficial” nu a respins un nume deoarece nu a primit o propunere „oficială”.

„Sunt absolut convins că este interesul meu şi al PNL ca cel care va ocupa funcţia de ministru al Transporturilor de luni practic, că luni trebuie să depună jurământul, este o persoană cu experienţă politică, cu imagine foarte bună şi profesionist în domeniu. Nu am respins o propunere oficială, pentru că nu mi s-a făcut o propunere oficială, ce a spus domnul Antonescu aseară este adevărat, propunerea mi se va face mâine, după şedinţa PNL”, a spus Ponta, sâmbătă, pentru MEDIAFAX.

El a amintit că în acordul USL este prevăzut dreptul prim-ministrului de a refuza sau a avea un ultim cuvânt în cazul miniştrilor, dar că până în prezent nu a fost niciodată cazul să invoce acest drept.

„Sunt convins că nu va fi cazul nici mâine”, a conchis Ponta.

Întrebat însă dacă va accepta ca Nini Săpunaru să fie ministru al Transporturilor în cazul în care aceasta va fi propunerea PNL, premierul a explicat că nu doreşte să comenteze, deoarece s-ar grăbi degeaba, şi că aşteaptă decizia conducerii PNL, insistând asupra faptul că este convins că va fi o propunere foarte bună „sau poate chiar două”.

Antonescu: Nu accept ideea ca oameni ca Silaghi sau Săpunaru pot fi compromişi, indiferent ce crede Ponta

Declaraţia lui Ponta a generat, ulterior, o reacţie a liderului PNL, Crin Antonescu, tot în media, care a arătat că atât el, cât şi PNL, nu vor accepta niciodată ideea că oameni ca Nini Săpunaru sau Ovidiu Silaghi, despre care nu au informaţii că ar fi greşit cu ceva, pot fi compromişi, indiferent de ce crede Ponta.

„Eu, ca preşedinte al PNL, şi PNL nu vom accepta niciodată ideea că nişte oameni despre care noi nu avem nicio informaţie că ar fi greşit ceva, cum este Nini Săpunaru sau domnul Silaghi, nu putem să acceptăm ideea că pot fi compromişi. Asta eu nu o să accept, indiferent cine ce crede şi chiar indiferent de ce crede premierul”, a spus Antonescu, la Antena 3.

El a subliniat faptul că propunerea oficială pentru Ministerul Transporturilor va fi făcută de PNL în urma deciziei statutare luată în partid.

„Am spus asta de la bun început. Faptul că domnul Nini Săpunaru este o variantă pe care eu am luat-o în calcul este o informaţie publică. Dânsul a confirmat că am avut această discuţie. Decizia, însă, va fi luată duminică. Domnul Ponta se va pronunţa asupra propunerii pe care noi o vom face duminică”, a spus Antonescu.

El a mai arătat că nu are de gând să forţeze mâna cuiva pentru numirea de la Transporturi.

„Pentru mine nu se pune problema să forţez mâna cuiva. Eu nu pot să accept, ca regulă a jocului politic, că se pot face dosare oricând, la orice oră, că presa domnului Băsescu poate desemna miniştri. În ciuda presiunilor, noi nu ne-am oprit din a demasca anumite lucruri. Nu încetăm să spunem că este şi de datoria premierului şi ministerului Justiţiei să facă ceva legal, democratic, dar să nu se facă nimeni că nu vede asta”, a adăugat Antonescu.

Săpunaru, „candidat” la DNA

Presa a relatat, pe de altă parte, după anunţul privid nominalizarea lui Săpunaru, că firma Europroiect SRL, care îi aparţine, face obiectul unei cercetări a DNA.

La rândul său Săpunaru a declarat, sâmbătă, că nu mai are „nicio legătură” cu firma Europroiect SRL şi că, din 1997, când a fost numit şef al Vămilor nu a mai fost implicat în activitatea de management a acesteia.

Deputatul PNL a precizat că cercetarea pe care o face DNA asupra acestei firme „vizează direct administratorul firmei, fiind vorba de o presupusă infracţiune săvârşită anul trecut”.

Antonescu: PNL nu a făcut nicio nominalizare. Se confundă eventuale propuneri, cu nominalizarea

Anterior, după apariţia informaţiilor pe surse că Ponta nu l-ar accepta pe Nini Săpunaru, Antonescu a intervenit şi a admis, pentru gandul.info, că nu a discutat cu premierul despre nominalizarea lui Săpunaru.

Antonescu a precizat, atunci, că urmează să discute şi cu premierul Ponta, dar că „este normal ca pe un portofoliu care revine PNL, decizia, cel puţin în ceea ce priveşte propunerea să fie a PNL”. Liberalul a adăugat că „crede sincer” că Nini Săpunaru este o „propunere cu multe şanse de nominalizare” în BPN al PNL.

„Nu m-a informat premierul că nu este de acord cu Nini Săpunaru şi nu aveam cum să fiu informat pentru că deocamdată premierul nu are cu ce să fie sau să nu fie de acord. Este normal ca premierul să-şi spună părerea, să-şi dea acceptul pe o nominalizare pe care PNL o face, dar PNL nu a făcut nicio nominalizare. Se confundă eventuale propuneri, cu nominalizarea”, a afirmat Antonescu, pentru gandul.info.

Liderul PNL a adăugat, la acel moment, că, teoretic, este dreptul premierului să respingă cu argumente propunerea venită din partea conducerii PNL, dar nu crede că se va ajunge acolo.

„Sigur vor exista între timp discuţii, este normal, avem discuţii şi în PNL, vrem să evităm să facem o propunere pe care premierul să o respingă. Nu cred că există în acest moment o propunere posibilă sau o nominalizare posibilă pe care premierul să o poată respinge pentru că nu luăm în calcul decât propuneri fezabile, cu oameni care nu oferă motive să fie respinşi”, a spus Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat că în BPN-ul partidului pot apărea şi alte propuneri pentru Ministerul Transporturilor, dar a recunoscut că o propunere avansată de preşedintelui partidului „are o mai mare greutate”, ceea ce se întâmplă în fiecare partid, dar că nu se exclud şi alte propuneri.

Fenechiu: E puţin probabil ca propunerea făcută de Antonescu să nu fie votată de PNL

Asupra nominalizării lui Nini Săpunaru s-a pronunţat şi fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.

El a declarat, pentru MEDIAFAX, că Nini Săpunaru poate face faţă cu succes provocării de a prelua portofoliul Transporturilor şi a arătat că are toată aprecierea pentru colegul său, chiar dacă acesta este „un personaj mai discret”.

Fenechiu a menţionat, atunci, că propunerile de miniştri sunt făcute de preşedintele PNL şi că, în condiţiile în care Săpunaru a fost propus de Antonescu, e puţin probabil ca acesta să contabilizeze un vot negativ.

„Conform Statutului PNL, propunerile pentru miniştri sunt făcute de preşedintele partidului şi votate de către Birou, ulterior de Delegaţia Permanentă. În aceste condiţii, singurul lucru care s-ar putea întâmpla ca să nu ajungă să fie cel propus de preşedinte este să fie un vot împotrivă şi e puţin probabil”, a spus Fenechiu.

Numele şi scenariile din PNL, invalidate de Antonescu

În PNL, după retragerea lui Ovidiu Silaghi, au început să apară o serie de propuneri, autopropuneri şi scenarii. Astfel, pentru nominalizarea la Transporturi s-au vehiculat numele actualului secretar de stat din ministerul Transporturilor, Cristian Ghibu, dar şi cele ale lui Teodor Atanasiu şi al Noricăi Nicolai.

De asemenea, presa a vehiculat ca potenţiale nume şi pe Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PNL Vâlcea sau senatorul Marius Nicoară.

Surse din PNL relatau, la acel moment, că în partid sunt în lucru mai multe scenarii în ceea ce priveşte situaţia creată de necesitatea avansării unei noi nominalizări pentru Ministerul Transporturilor, în urma retragerii lui Silaghi, unul dintre scenarii vizând o rocadă, în sensul că ministrul Internelor, Radu Stroe, ar urma să preia portofoliul Transporturilor, iar locul său de la Interne să fie ocupat fie de Tudor Chiuariu, fie de Cristian David, fie de George Scutaru.

Alte nume vehiculate de presă se referă la Eduard Hellvig sau la Aleodor Frâncu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat, ulterior, că PNL va propune, duminică, un lider liberal pentru şefia Transporturilor, susţinând că numele vehiculate în presă pentru portofoliu sunt incorecte şi că Radu Stroe nu va trece de la Interne la ministerul condus acum interimar de către premier.

„Sigur că Radu Stroe ar fi fost o variantă serioasă, de luat în considerare pentru ministerul Transporturilor. Este un om care a lucrat în viaţa lui foarte mulţi ani în acest minister, îl cunoaşte foarte bine. Dar nu se întâmplă acest lucru, din cauză că domnul Radu Stroe este un ministru de Interne care-şi face datoria, până în acest moment, fără niciun fel de problemă”, a spus Antonescu.

Antonescu a spus, tot atunci, într-o intervenţie la Realitatea Tv, că îşi va încheia în zilele următoare concediul, mai devreme de ziua de luni, când expiră interimatul premierului la Transporturi.

Te-ar mai putea interesa și
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci când deficitul bugetului consolidat va coborî sub 5% din PIB, adică......
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...