Analiză Stratfor: Uniunea Europeană are un viitor mai luminos decât Rusia

Unul dintre rezultate a fost fracturarea parţială a Europei în state – în special în nord – care au rezistat crizei şi în state – mai ales în sud – care s-au apropiat uneori de catastrofe asemănătoare din punct de vedere statistic cu cele din perioada Marii Crize (de la începutul anilor ’30, n.r.). Şi totuşi, Uniunea Europeană va supravieţui şi ‘are un viitor mai luminos decât Rusia’. Ea ‘nu este decât o etapă în istorie’ – a apreciat joi expertul Stratfor Robert Kaplan într-o amplă analiză.

În sud-est, Grecia a fost cel mai greu lovită de turbulenţele economice ale ultimilor ani, iar Bulgaria ajunge periodic la marginea haosului politic. Aceste divizări aduc aminte, una după alta, de cele ale unor foste imperii ancorate în geografie: Carolingian, Prusac, Habsburgic, Bizantin şi Otoman.

În acest context, naţionalismul, exprimat adesea prin intermediul unor partide de extremă-dreapta xenofobe, a fost caracterizat de o recrudescenţă – un semnal îngrijorător al unor demoni din trecut despre care elita Europei credea că au dispărut de-a lungul Războiului Rece şi mai ales după prăbuşirea Zidului Berlinului. Evident, această evoluţie se datorează în mare parte crizei economice. Dar, remarcă Robert Kaplan, lucrurile sunt mai profunde de atât şi au legătură cu psihologia umană.

Norman Manea, scriitor român exilat şi profesor la Bard College, a scris despre modul în care ‘lumea modernă se confruntă cu solitudinea şi responsabilităţile sale fără artificiul unei dependenţe protectoare sau al unei coerenţe utopice fictive’, astfel că, sugerează el, tot felul de mentalităţi exclusiviste, de sorginte tribală, supravieţuiesc în secolul al 21-lea, permiţându-le oamenilor să îşi găsească un sens al identităţi într-un fel de grup de solidaritate protector. Potrivit lui Kaplan, avem tendinţa de a asocia această stare de fapt cu rebeliuni bazate pe legături de sânge sau religioase în locuri precum Orientul Mijlociu şi Africa, dar adevărul este că o Europă abuzată de conducătorii săi nu este imună la acest fenomen nefast.

Bineînţeles, naţionalismul nu este neapărat rău, după cum explică profesorul Vladimir Tismăneanu din cadrul Universităţii Maryland în cartea sa din 2012 ‘Diavolul în Istorie’: ‘El este adesea descris ca fiind arhaic, antimodern, tradiţionalist, pe scurt reacţionar’. Sau, din contră, continuă acelaşi autor, ‘este văzut ca o forţă de eliberare inovatoare, o ideologie de emancipare colectivă şi o sursă de demnitate umană şi mândrie’. Am asistat la latura încurajatoare a naţionalismului în anumite aspecte ale revoltei din Ucraina împotriva dominaţiei Rusiei neo-ţariste a lui Vladimir Putin, spune Kaplan. Am văzut însă partea reacţionară a naţionalismului în mişcări antiimigraţie de-a lungul Europei. Şi pentru că populaţia Europei îmbătrâneşte, va fi nevoie de din ce în ce mai mulţi imigranţi pentru a furniza mână de lucru economiilor europene. Aşadar, ne putem aştepta ca această fervoare de extremă-dreapta să continue sau chiar să sporească în intensitate, avertizează el.

Prin urmare, există motive pentru a fi pesimişti cu privire la proiectul european. ‘Maşinăria birocratică greu de controlat de la Bruxelles, împresurată deja de diversele interese naţionale, are puţine şanse de a-şi găsi energia necesară pentru a aduce continentul pe calea unei creşteri sănătoase şi sustenabile. Diferenţele de dezvoltare dintre, de exemplu, nordul Europei, Peninsula Iberică şi Balcani sunt pur şi simplu prea profunde pentru a putea avea o Europă cu o singură viteză în viitorul apropiat’. Statele Unite ale Americii, preocupate cu Asia şi Orientul Mijlociu, nu par să mai ofere Europei aceeaşi solidă ‘umbrelă de securitate’ în secolul 21, după cum au făcut-o în deceniile ce au urmat celei de-a doua conflagraţii mondiale, indiferent de declaraţiile făcute de Barack Obama, punctează autorul. El adaugă că, în fine, însăşi alienarea comună vieţii postmoderne, la care făcea trimitere Manea, presupune supravieţuirea identităţilor de grup, ce adesea se vor dovedi a fi reacţionare.

Într-adevăr, ‘în geopolitică necesitatea este mai importantă decât dorinţa’. Iar o Europă cu dificultăţi economice, mai naţionalistă – insuficient protejată de SUA – reflectă necesităţi de ordin birocratic, psihologic şi strategic. Chiar şi aşa, chiar dacă dorinţa nu este mai importantă decât necesitatea, ea are o pondere considerabilă. Aici este viitorul Uniunii Europene, subliniază Kaplan.

Puterea de atracţie a Uniunii Europene a fost explicată succint de profesorul Timothy Snyder, de la Universitatea Yale, într-o carte publicată la începutul anilor 2000 pe tema ‘reconstrucţiei naţiunilor’, cu studii de caz pe Polonia, Ucraina, Lituania şi Belarus. În cea de-a doua parte a lucrării sale, el explorează modul în care un naţionalism polonez de Război Rece târziu şi un altul post-Război Rece au gestionat posibilităţile unor reconcilieri istorice cu vecinii ţării, precum Lituania şi Ucraina, în contextul unei Uniuni Europene ce punea accentul pe beneficiile statelor în faţa carenţelor naţiunilor. Statele, în acest caz, vizau entităţile legale conduse de birocraţii impersonale ce tratau toţi cetăţenii în mod egal şi promovau astfel drepturile individuale asupra drepturilor de grup; naţiunile, în schimb, se refereau la fenomene etnice sau religioase în virtutea cărora oamenii erau analizaţi din perspectiva grupurilor şi care considerau că anumiţi oameni era ‘mai egali’ decât alţii.

Bineînţeles, umbrela de securitate americană de deasupra Europei Occidentale din perioada Războiului Rece a fost cea care a permis apariţia şi dezvoltarea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, fără NATO este posibil să nu fi avut o Uniune Europeană, consideră Robert Kaplan. Însă Uniunea Europeană a fost cea care a oferit viziunea şi cadrul birocratic pentru ca, de exemplu, o ţară precum Polonia să poată scăpa de un trecut tumultos şi să facă trecerea spre un prezent universal. Pentru că un context geopolitic favorabil nu este suficient: este nevoie şi de o maşinărie internă uriaşă şi de un program specific pentru a putea profita de acel context. Aceasta a reprezentat Uniunea Europeană pentru Polonia şi, mai nou, pentru mulţi dintre demonstranţii reuniţi în Piaţa Maidan din Kiev. Şi acolo rezidă forţa Uniunii Europene – într-un viitor ce promite ceva diferit de trecut. ‘Niciodată nu ar trebui să subestimaţi puterea simbolismului, mai ales în era digitală’, scrie autorul.

Drept urmare, în a prognoza viitorul Uniunii Europene trebuie avut grijă la doza de realism folosită. Realismul poate limita din start pentru simplul motiv că viaţa naţională nu înseamnă numai interes naţional. Indivizi şi popoare întregi vor aspira adesea la un adevăr superior ce nu este întotdeauna pragmatic. Motivaţiile universale nu sunt mereu prudente, dar ele pot determina politici. De aceea, o geopolitică bazată doar pe aspecte ‘mecanice’ se va dovedi nu de puţine ori greşită, conchide Robert Kaplan.