ANAP: Competenţa slabă a angajaţilor din domeniul achiziţiilor publice reprezintă o problemă la fel de mare precum corupţia

Economica.net
06 12. 2016
ghiseu_teancuri_bani_43767200

ANAP, instituţie înfiinţată în 2015, este subordonată Ministerului Finanţelor şi are rol în verificarea contractelor de achiziţii publice făcute de instituţiile publice.

Unul dintre obiectivele realizate în acest an de către ANAP este transparentizarea modului de lucru şi impunerea unei atitudini proactive, de culegere de informaţii şi obţinere de feedback din partea părţilor implicate în contracte, consideră şeful ANAP.

„Astfel am aflat că nu corupţia este singura cauză a problemelor din domeniul achiziţiilor publice, ci şi gradul redus de profesionalizare. Cu doar 40 de ore, cât durează cursul necesar obţinerii unei diplome, este greu de spus că te poţi numi specialist într-un domeniu atât de complicat”, a spus Puşcaş.

El a menţionat că încearcă să obţină creşterea numărului de ore în cadrul cursului de obţinere a diplomei la peste 300, fiind necesare, în viziunea sa, cel puţin două luni de şcoală cu şase ore pe zi.

În scopul creşterii gradului de informare, agenţia a implementat în acest an un ghid online pentru cei care vor să găsească instrumente utile.

Totodată, a fost publicată o bibliotecă online de speţe, pentru o mai rapidă informare a celor care se confruntă cu cel mai des întâlnite probleme.

Şeful ANAP consideră că, deşi s-au înregistrat progrese în acest an, trebuie făcuţi mai mulţi paşi în domeniul elaborării de formulare şi documentaţii standardizate pentru unităţile contractante, în vederea reducerii riscului de apariţie a neregulilor.

Agenţia a desfăşurat, în primele zece luni ale anului, 361 de acţiuni de control, dintre care 256 la solicitarea organelor de cercetare penală sau a instituţiilor cu competenţe de verificare şi control precum Curtea de Conturi, parchete, inspectorate de poliţie sau Corpul de control al premierului. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 3,6 milioane lei.