ANAR şi Hidroelectrica trebuie să asigure exploatarea în condiţii de siguranţă a barajelor din România

Administratorii principalelor baraje din România - Administraţia Naţională Apele Române şi SC Hidroelectrica S.A - au obligaţia să asigure exploatarea în condiţii de siguranţă şi întreţinerea lucrărilor cu folosinţă complexă, conform normelor şi a regulamentelor de exploatare în vigoare, precizează ANAR într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 17:35
ANAR şi Hidroelectrica trebuie să asigure exploatarea în condiţii de siguranţă a barajelor din România

‘Atât SC Hidroelectrica SA cât şi AN ‘Apele Române’, în calitate de administratori ai acestor lucrări, trebuie să-şi ia toate măsurile necesare bunei funcţionări a barajelor pe care le deţin, inclusiv îndepărtarea plutitorilor care ar putea pune în pericol buna funcţionare a acestora. Avariile produse la instalaţiile de funcţionare a barajelor, cauzate de plutitori şi nu numai, trebuie să fie remediate de către ambele instituţii pentru lucrările pe care le administrează, în cel mai scurt timp, în vederea bunei funcţionări a lucrărilor’, subliniază ANAR, după ce Hidroelectrica a solicitat Apelor Române şi Gărzii de Mediu să se implice în stoparea poluării apelor.

Hidroelectrica a precizat miercuri într-un comunicat că apa furnizată de ANAR pune în pericol siguranţa siguranţa energetică naţională, din cauza gunoaielor care se adună în lacurile de acumulare.

‘Având în vedere faptul că reprezentanţii SC Hidroelectrica SA subliniază faptul că ‘lacurile de acumulare sunt invadate de deşeuri provenite din curţile oamenilor, care sunt colectate în perioada de viitură (martie-iunie) din zonele amonte şi sunt aduse de afluenţi în zona camerelor de încărcare şi a prizelor de apă ale hidrocentralelor’, menţionăm faptul că inundaţiile sunt evenimente de forţă majoră, conform legislaţiei din Codul Civil. Referitor la situaţia semnalată de SC Hidroelectrica la Hidrocentrala Porţile de Fier I, menţionăm că este de notorietate faptul că Dunărea colectează la graniţa României cu Serbia deşeurile menajere şi plutitori provenite dintr-o mare parte din Europa. În aceste condiţii, instalaţiile de la barajul Porţile de Fier şi nu numai au fost proiectate şi construite cu grătare, flotori, etc., destinate special unor astfel de situaţi’, subliniază comunicatul ANAR.

Potrivit sursei citate, problemele semnalate de către SC Hidroelectrica SĂ se referă, pe o parte, la problema managementului deşeurilor în localităţi, inclusiv necesitatea educării populaţiei şi, pe de altă parte, la cazurile de forţă majoră (inundaţii, etc.), în care copacii sunt smulşi din rădăcini şi transportaţi pe cursul de apă în aval.

În ceea ce priveşte contribuţiile specifice pentru apa brută plătite către Apele Române, ele sunt reglementate prin lege, afirmă ANAR. ‘Menţionăm că apa brută este materia primă folosită în procesul tehnologic şi reprezintă circa 10% din cifra de afaceri SC Hidroelectrica S.A, aceasta înregistrând condiţiile achitării contribuţiilor către ANAR un profit declarat de peste 200 milioane de euro, în anul 2013, ce reprezintă 2,5% din valoarea materiei prime folosite în producerea energiei electrice’, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii instituţiilor abilitate (Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Departamentul de Ape, Păduri şi Piscicultură) verifică anual în lunile aprilie-mai, în fiecare judeţ, modul în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari. Astfel, de la începutul anului, au fost controlate aproape 700 de localităţi şi au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 230.000 de lei.

Având în vedere avertizarea hidrologică emisă pe zona de sud a ţării, emisă de INHGA, ANAR atenţionează autorităţile locale să cureţe malurile, şanţurile şi rigolele de deşeuri de orice tip, pentru a evita riscul de obturare secţiunilor de scurgere şi provocarea inundaţiilor locale.

Totodată, ANAR atenţionează toţi deţinătorii de lucrări hidrotehnice să-şi intensifice activitatea de monitorizare de întreţinere a acestora, întrucât în această perioadă există un risc crescut de antrenare a plutitorilor din secţiunea albiei majore înspre albia minoră a cursurilor de apă şi implicit de transport a acestora spre fronturile de retenţie a barajelor

Te-ar mai putea interesa și
Animawings a recepționat și al doilea avion Airbus A220
Animawings a recepționat și al doilea avion Airbus A220
Animawings a recepționat și al doilea Airbus A220 înregistrat în România. Acestea sunt cele mai noi avioane deținute de o companie din România....
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 - 20 decembrie 2024, ...
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Distanța dintre Buzău și Focșani poate fi parcursă mai repede pe Autostrada Moldovei A7, decât pe drumul național ...
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru lanțul de aprovizionare al magazinelor Profi
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru ...
BERD oferă sprijin în valoare de 10 milioane EUR în monedă locală pentru lanțul de retail românesc Profi. Banca se ...