Anastase, acuzată că îi acoperă pe aleşii PDL care nu vin la şedinţe şi iau bani degeaba
În comunicat se precizează că la articolul 141 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că „deputaţii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Camerei şi să se înscrie pe lista de prezenţă”.
Valeriu Zgonea susţine că este nevoie de introducerea unor prevederi mai clare privind prezenţa la lucrări pentru că mulţi dintre parlamentarii PDL vin la Parlament, semnează foaia de prezenţe, după care pleacă şi nu mai participă la şedinţa Camerei.
„Dacă nu eşti prezent în sală la deschiderea şedinţei, iar în sală nu sunt 50% plus unu din numărul deputaţilor, atunci şedinţa se amână automat. Semnăturile de pe foaia de prezenţă nu trebuie să poată fi folosite la stabilirea cvorumului pentru şedinţele din plenul Camerei”, explică Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Valeriu Zgonea o acuză pe Roberta Anastase că de trei ani se opune introducerii unor astfel de prevederi în Regulamentul Camerei.
„Roberta Anastase ne acuză pe noi, cei din opoziţie, dar de ani de zile ea îi acoperă pe parlamentarii PDL care nu vin la şedinţe şi iau bani degeaba. Ei apar pe lista de prezenţă, dar nu sunt în sală. Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase ar trebui să sancţioneze acest tip de comportament, dar în schimb ea îi acoperă. Nu putem uita că Roberta Anastase este cea care a furat la vot atunci când Guvernul a vrut să le taie bătrânilor banii din pensie”, spune vicepreşedintele PSD.
Valeriu Zgonea susţine că USL nu va reveni la lucrările plenului până când Roberta Anastase nu va demisiona sau nu va fi înlocuită din funcţie.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că opoziţia nu va renunţa la protestul parlamentar până când PDL nu o va schimba pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ponta a spus că, dacă PDL este interesat de deblocarea activităţii Parlamentului, atunci trebuie să o schimbe pe Roberta Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi tăiate, decizia fiind luată marţi în Biroul Permanent al Camerei.
Anastase a precizat că indemnizaţiile parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate chiar dacă aceştia au semnat condica de prezenţă, dar nu au participat la şedinţa de plen în care s-a votat.