ANAT: Bulgaria nu solicită prezentarea certificatului digital la frontieră

Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat al țărilor membre au Uniunii Europene, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR și care pot fi eliberate accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.
Ion Dobreanu - joi, 12 aug. 2021, 17:12
ANAT: Bulgaria nu solicită prezentarea certificatului digital la frontieră

Tranzitarea frontierelor este posibilă însă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină impuse de fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în  Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului național al României.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism precizează prin intermediul unui comunicat că obligativitatea prezentării certificatului digital se referă numai la țările care cereau astfel de documente, precum adeverință de vaccinare, teste PCR / antigen sau dovada imunizării precum precum și la întoarcerea în România din state aflate pe listele galbenă și roșie. Pentru țările care nu impun nimic suplimentar turiștilor, precum Bulgaria, nu este necesară prezentarea certificatului digital. Turiștii care se întorc dintr-o țară aflată în lista verde nu trebuie să prezinte  certificatul digital și nici nu intră în carantină.

”Din păcate, această măsură a fost interpretată și comunicată eronat, generând panică. În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România este solicitată adeverința de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. De exemplu, turiștii care revin din țările galbene sau roșii vor avea nevoie de acesta, iar cei care revin din țările verzi nu. Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora și recomandăm descărcarea acestuia, care este foarte facilă. În rest, nu avem de-a face cu nicio schimbare”, declară Dumitru Luca (foto), președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Conform programului de guvernare și planului de acțiune stabilit la nivelul Ministerului Energiei, nu există la acest moment o decizie de eliminare a plafoanelor la energie electrică și gaze......
Cel mai redus număr de şomeri în Spania, începând din 2007
Cel mai redus număr de şomeri în Spania, începând din 2007
Spania a încheiat anul 2024 cu 2,56 milioane de şomeri, cei mai puţini înregistraţi în luna decembrie, începând din ...
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Proiectul de act normativ are în vedere modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru ...
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ ...