ANAT: Incendiile din Rhodos sunt pe cale de a fi stopate. Nu există niciun pericol pentru turiști
Asociația susține că a fost informată de secretarul general al Organizației Naționale de Turism a Greciei, Dimitris Fragakis, care a transmis că stare de urgență din insulă se referă la procesul de compensare al pagubelor și că nu există niciun pericol pentru turiștii care doresc să viziteze zona.
”Starea de urgență privind municipiile din Rhodos, afectate de incendiile de pădure, este legată de procesul de compensare a pagubelor suferite ca urmare a acestor incendii. Este important să se menționeze că încă de ieri serviciile competente au început evaluarea daunelor. Este, prin urmare, de înțeles că declarația stării de urgență nu implică în niciun fel că nu este sigur pentru călători să viziteze insula”, a declarat Fragakis.
ANAT precizează că astăzi incendiul din Rhodos nu se mai regăsește în știrile publicate în mass-media elene. Conform anunțului Departamentului de Pompieri al Greciei, incendiul din Rhodos s-a redus într-o zonă greu accesibilă pe munți, departe de orice sat sau locuință. Vremea, de asemenea, s-a schimbat în bine, urmând să fie ploi în multe zone. Autoritățile elene consideră nu va mai exista niciun pericol și că vor stinge incendiul foarte curând, mai precizează asociația.