ANAT oferă asistenţă juridică turiştilor afectaţi de declanşarea procedurii de insolvenţă a Terra Tourism

Reprezentanţii juridici ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) sunt la dispoziţia turiştilor care au achiziţionat pachete turistice prin intermediul agenţiei Terra Tourism, entitate care şi-a anunţat la sfârşitul acestei săptămâni intrarea în insolvenţă, a anunţat, duminică, autoritatea într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Economica.net - Dum, 24 iun. 2018, 08:21
ANAT oferă asistenţă juridică turiştilor afectaţi de declanşarea procedurii de insolvenţă a Terra Tourism

Totodată, ANAT critică modul în care Ministerul Turismului a tratat propunerile specialiştilor din turism referitoare la modificările legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de către turişti în cazul intrării în insolvenţă a agenţiei de turism.

‘Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a luat la cunoştinţă de pe pagina de internet a agenţiei de turism Terra Tourism, prin anunţul publicat vineri, 22 iunie 2018, că agenţia membră ANAT va declanşa procedura de insolvenţă. Ulterior, agenţia Terra Tourism a închis orice canal de comunicare. Deşi numărul turiştilor afectaţi de intrarea în insolvenţă a Terra Tourism este limitat, situaţia este regretabilă. Pentru recuperarea sumelor datorate de către Terra Tourism, turiştii se pot adresa asiguratorului agenţiei (poliţa de insolvabilitate seria BN Nr 000000764 încheiată la City Insurance SA), urmând a fi despăgubiţi în limita sumei de 50.000 de dolari, valoarea totală a poliţei de asigurare. Reprezentanţii juridici ai ANAT sunt la dispoziţia turiştilor pentru a le oferi consultanţă în demersurile privind înscrierea la masa credală. În ultimii doi ani, ANAT a înaintat mai multe propuneri către Ministerul Turismului pentru modificări legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de către turişti în cazul intrării în insolvenţă a agenţiei de turism, dar nu s-a ajuns la un consens’, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, începând cu data de 1 iulie 2018, România trebuie să transpună în legislaţia naţională o nouă Directivă care va reglementa modul de aplicare a condiţiilor necesare pentru garantarea efectivă şi reală a pachetelor de servicii turistice.

‘Noua Directivă UE nr 2302/2015, care va fi transpusă şi în legislaţia românească începând din 1 iulie 2018, va reglementa modul de aplicare, iar ANAT îşi exprimă determinarea pentru ca, împreună cu Ministerul Turismului, să asigure condiţiile necesare pentru garantarea efectivă şi reală a pachetelor de servicii turistice şi pentru asigurarea unui mediu de business sustenabil agenţiilor de turism din România’, notează ANAT.

Agenţia Terra Tourism şi-a anunţat, vineri seara, prin intermediul unui e-mail, partenerii şi clienţii că nu-şi mai poate onora obligaţiile faţă de aceştia şi le-a recomandat să se adreseze asiguratorului City Insurance.

Anul trecut, cazul Omnia Turism a adus în prim plan problemele legate de lipsa garantării pachetelor turistice pentru românii care achiziţionează vacanţe prin agenţiile de turism din România. Astfel, după decesul patronului Omnia Turism, în data de 15 octombrie 2017, un număr de 244 de turişti se aflau în vacanţe din străinătate prin respectivul tur-operator.

Pe de altă parte, ministrul Turismului de la acea vreme, Mircea Dobre, i-a sfătuit pe toţi cetăţenii care au cumpărat pachete turistice prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenţiei au fost blocate de bănci şi nu se mai pot fi efectua plăţi. În urma controlului la sediul agenţiei s-a descoperit că Omnia avea o poliţă de despăgubire de numai 50.000 dolari şi doar 30.000 de euro în conturi.

Ministrul de resort a arătat că paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după Revoluţie, în condiţiile în care agenţia a vândut pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru anul 2018 unui număr de 8.500 de clienţi, iar pentru perioada 17 octombrie – 31 decembrie 2017 au mai fost încasaţi 433.000 de euro de la 202 turişti.

La o lună distanţă după acel eveniment, compania de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group, asigurătorul Omnia Turism, anunţa că a avizat 2.195 de dosare de daună pentru turiştii afectaţi.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...