ANAT: Proiectul de transpunere a Directivei Europene privind garantarea pachetelor turistice, catastrofal pentru industria de turism
Totodată, transpunerea neconformă a acestei Directive Europene va duce imediat la declanşarea procedurii de infringement, cu care România este ameninţată încă din 2014.
‘După două săptămâni în care reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism au continuat discuţiile cu autorităţile în vederea transpunerii Directivei Europene 2032/2015 privind garantarea pachetelor turistice, Ministerul Turismului şi ANPC au dau la avizat un proiect de ordonanţă simplă, catastrofal pentru industria de turism, proiect care va duce la închiderea multor agenţii de turism, majoritatea IMM-uri, respectiv la scumpirea vacanţelor’, se precizează într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Reprezentanţii ANAT spun că, la începutul lunii iulie, ANAT şi-a exprimat punctele de vedere şi şi-a arătat deschiderea pentru dialog, însă nicio recomandare a specialiştilor din turism nu a fost luată în calcul de autorităţi, actualul text ce urmează a fi transpus într-o ordonanţă nefiind modificat deloc pe segmentul de garantare. Proiectul de act normativ a fost complicat, forma actuală încălcând Directiva Europeană la capitolul privind răspunderea agenţiilor de turism.
‘Noul act normativ prevede şi faptul că o agenţie de turism intermediară din România, care vinde produsele unor organizatori europeni, pe o piaţă liberă şi unică, să fie co-răspunzătoare. În acelaşi timp, dacă o agenţie intermediază produsele unor organizatori români nu va fi co-răspunzătoare. Acest lucru este discreţionar şi încalcă Directiva Europeană. Consumatorul român este protejat 100% în cazul unor încălcări contractuale ale organizatorilor, indiferent unde îşi au aceştia sediul în UE, având posibilitatea să-i reclame la Centrul European al Consumatorilor din România ori instanţelor de judecată din ţară, în baza unui Regulament European’, a spus Nicolae Demetriade, preşedinte al ANAT.
Agenţiile de turism din România intermediază sute de mii de oferte şi hoteluri din alte ţări, oferite de organizatori europeni şi care, peste tot în Europa, sunt considerate răspunzătoare pentru ofertele lor, dar acest lucru nu se întâmplă în propunerea de act normativ a Ministerului Turismului şi ANPC, apreciază reprezentanţii agenţiilor de turism.
Conform acestora, România se dovedeşte a fi singura ţară europeană care apelează inutil la supra-reglementare, făcând nesustenabilă transpunerea Directivei în piaţa turistică fragilă din România şi periclitând activitatea antreprenorilor români, puşi să garanteze pentru concerne mari europene.
În paralel, din cauza efectelor acestui act normativ, turiştilor români le va fi foarte greu să mai găsească sejururi externe cu plecare din România şi vor fi nevoiţi să apeleze la soluţii scumpe, cu zboruri combinate şi escale, ceea ce va duce la o explozie a preţurilor vacanţelor în următoarea perioadă.
Forma actuală a ordonanţei, conform ANAT, arată că Ministerul Turismului doreşte peste noapte o garantare integrală a pachetelor turistice vândute, fără limita superioară, ceea ce este imposibil de implementat de orice mecanism de garantare serios, fie asigurare sau fond de garantare.
ANAT face apel către decidenţi să găsească soluţii rezonabile şi previzibile şi să-şi asume faţă de Comisia Europeană o trecere treptată de la situaţia actuală, neacoperitoare pentru turiştii români, la un nivel rezonabil de garantare şi, în acelaşi timp să renunţe la o supra-reglementare complet inutilă cu privire la răspunderea agenţiilor din România alături de organizatori din alte ţări.
În caz contrar, ANAT consideră că autorităţile statului se vor face vinovate de haosul care va urma şi vor trebui să plătească politic şi financiar pentru imensele pagube pe care actul normativ, aplicat unei pieţe lăsate de izbelişte zeci de ani de zile, le va aduce turiştilor şi agenţiilor de turism.