ANAT: Ritmul de analiză a dosarelor pentru ajutorul de la stat este prea lent

08 11. 2021
turism_rural_90076400

Cel mai afectat domeniu în acest an şi jumătate de pandemie a fost turismul, cu perioade de lockdown şi cu restricţii care au împiedicat traficul turistic, atât în România, cât şi în străinătate.

Numărul turiştilor străini a scăzut în această perioadă cu peste 94%, iar participarea la târgurile de turism a fost anulată, fiind prima dată în ultimii 40 de ani când România nu a mai participat la Târgul de Turism la Londra (World Travel Market), cel mai important târg de profil din lume.

Schema de ajutor financiar pentru capital de lucru oferit IMM-urilor (între care erau eligibile şi cele din turism) s-a oprit după circa două treimi din derularea lui; câteva mii de aplicaţii respinse – cele mai multe pe motive exclusiv birocratice – şi alte câteva mii care, deşi se regăsesc în listă ca admise, nu au în acest moment nicio speranţă că vor mai primi aceşti bani după ce au făcut eforturi uriaşe de a păstra în toată această perioadă toţi salariaţii, aceasta fiind una dintre condiţiile dure pe care au trebuit să şi le asume în momentul aplicării, spun reprezentanţii sectorului.

„Paradoxal, deşi nu se găsesc resurse financiare pentru aceste mii de IMM-uri care susţin lunar bugetul statului şi plătesc salarii multor zeci de mii de angajaţi, guvernul a redeschis măsura similară dedicată întreprinderilor fără niciun angajat, cu contribuţii insignifiante la bugetul statului şi din a cărei listă de potenţiali eligibili lipsesc tocmai liber profesioniştii autorizaţi (ex: ghizii de turism) şi societăţile comerciale cu activitate în turism şi conexe”, se arată în comunicat.

În toate celelalte ţări europene, domeniile turism şi HORECA au fost şi sunt în continuare sprijinite prompt sub multiple forme: granturi nerambursabile, împrumuturi fără dobândă, garanţii ale statului pentru rambursarea serviciilor neprestate etc. În România, o iniţiativă legislativă de garantare a voucherelor compensatorii a putrezit prin sertarele diferitelor ministere şi instituţii pentru că nimeni nu a fost în stare să evalueze impactul bugetar, susţine ANAT.

„Singurul act normativ pentru sprijin dedicat exclusiv turismului şi HORECA (în care li s-a făcut loc ulterior şi organizatorilor de evenimente), care a trecut prin două guverne, aniversează un an de la promulgare. Doar puţin peste 10.000 de întreprinderi au aplicat, adică aproximativ 13% din estimările ce se regăsesc în fundamentarea OUG 224/2020, semn că la data deschiderii aplicaţiei un procent însemnat din operatorii economici din domeniu fie deja închiseseră, fie au considerat inacceptabile condiţiile impuse pentru eligibilitate, fie au fost descurajaţi sau chiar blocaţi de birocraţia pe care o implică depunerea cererii”, spun responsabilii din turism.

Chiar şi aşa, însă, cu un număr de aplicanţi de circa 7 ori mai mic decât cel estimat, la 4 luni de la închiderea aplicaţiei şi demararea procesului de evaluare, acesta evoluează într-un ritm ridicol: conform datelor publicate periodic de către MEAT, în săptămâna 15-22 octombrie s-a demarat evaluarea a 332 de aplicaţii, în următoarea săptămână (22-29 octombrie) a 152 de aplicaţii, iar în ultima săptămână a doar 43 de aplicaţii, la nivelul tuturor celor 9 agenţii regionale de IMM-uri la care fiecare are un număr consistent de angajaţi cu astfel de atribuţii.

În aceeaşi perioadă, nici numărul aplicaţiilor „în curs de clarificare”, deci cele pentru care firmele au depus contestaţii, nu a scăzut semnificativ: de la 690 la 15 octombrie, la 542 în 22 octombrie, 418 în 29 octombrie şi 414 cazuri în 5 noiembrie.

„În condiţiile în care nici sutele de contestaţii nu sunt soluţionate în termenul legal, ne întrebăm cât va mai dura în acest ritm procesul de evaluare şi, mai ales, câţi ani ar fi durat dacă numărul aplicanţilor ar fi fost mai aproape de cel estimat iniţial?”, spune ANAT.

Deosebit de îngrijorător este şi faptul că 20% dintre aplicaţiile evaluate au fost respinse, mare parte chiar şi după soluţionarea contestaţiilor şi, în proporţie covârşitoare, pe motive pur birocratice. Multe dintre aceste cazuri vor inunda instanţele de judecată însă, până vor ajunge să fie soluţionate, vor crea puternice dezechilibre concurenţiale în piaţă şi vor împinge aplicanţii la testarea unor veritabile tehnici de supravieţuire.

„Dorim să atragem atenţia celor care răspund de acest program în acest moment, domnului Prim Ministru interimar Florin Cîţu, domnului ministru interimar al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Virgil Popescu, precum şi celor care vor veni în structura guvernamentală, că este periclitată existenţa acestor firme întrucât, conform analizei noastre, fără acest sprijin, jumătate dintre firme îşi vor înceta activitatea până la primăvară”, au precizat reprezentanţii ANAT.

Aceştia au cerut finalizarea până la data de 20 noiembrie 2021 a evaluării aplicaţiilor şi a contestaţiilor aflate pe rol.