ANAT și FORT cer desființarea controalelor la punctele de frontieră dintre România și Bulgaria

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Românilor Operatori de Transport (FORT) susţin desfiinţarea controlului la frontiera între România şi Bulgaria, conform unui comunicat comun transmis luni, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 04 sept. 2023, 17:04
ANAT și FORT cer desființarea controalelor la punctele de frontieră dintre România și Bulgaria

Cele două organizaţii semnalează că Bulgaria este, de ani buni, în top trei destinaţii turistice pentru români. În 2019, an de referinţă pentru turismul internaţional, ţara vecină a raportat 2,1 milioane de vizitatori din România. În mai puţin de două luni din acest an (1 iunie – 25 iulie), din circa 800.000 turişti străini înregistraţi în structurile de cazare din Bulgaria, 260.000 au fost români şi în majoritate covârşitoare aceştia călătoresc cu mijloace rutiere (autocare şi autoturisme), peste jumătate folosind punctul de frontieră Giurgiu – Ruse.

„Dacă mai vorbim de alte sute de mii de români care tranzitează anual Bulgaria către celelalte destinaţii din top 3 – Grecia şi Turcia, dacă ne amintim şi de sutele de autotrenuri de marfă, camioane, tiruri care formează permanent cozi kilometrice pe ambele sensuri (şi acestea sunt conduse de oameni, care sunt umiliţi uneori zeci de ore după care, evident, şi ei au plăţi de făcut), avem toate motivele să spunem că ‘podul Prieteniei’ şi zona din jurul lui este ruşinea Europei unite, locul unde nimeni nu-şi doreşte să fie, dar pe care, cel puţin de două ori într-un an, nu ai cum să-l eviţi”, susţin reprezentanţii ANAT şi FORT.

Ei subliniază, totodată, că numărul turiştilor bulgari şi greci care vizitează România creşte constant, mulţi dintre aceştia venind tot pe cale rutieră.

„Numărul turiştilor, în ambele direcţii, ar putea fi cu mult mai mare. Cum îl putem face să crească? Nicidecum umilindu-i. În acest sens, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Românilor Operatori de Transport (FORT) susţin desfiinţarea controlului la frontiera între cele două ţări vecine”, se menţionează în comunicat.

Dumitru Luca, preşedintele ANAT, propune desfiinţarea frontierei „inutile”, dovedind astfel că suntem pe deplin pregătiţi pentru a intra în Schengen.

„Europa, care ne-a vrut ca piaţă de desfacere şi sursă de forţă de muncă ieftină, nu ne vrea şi ca parte a zonei de Mobilitate fără restricţii. Sub diverse pretexte, de cel puţin 10 ani României şi Bulgariei li se refuză accesul în zona Schengen. Dar… ce ne împiedică să facem un ‘Schengenevescu’ local, desfiinţând frontiera inutilă între noi şi dovedind astfel că suntem pe deplin pregătiţi pentru a intra în Schengen-ul lor? De mai mulţi ani caut acest răspuns, la diferite persoane sus-puse atât din România, cât şi din Bulgaria şi nu am primit decât ridicări din umeri sau ‘nu se poate’. O situaţie similară a fost, ani de-a rândul, între Republica Irlanda şi teritoriul Irlandei de Nord aparţinând Marii Britanii – ambele state UE înainte de Brexit, niciuna membră Schengen. La ei s-a putut, la noi, nu. Răspunsul pare să fie acesta: nu se doreşte acest lucru, această frontieră e un izvor nesecat de venituri pentru mafia creată de ambele părţi ale Dunării. Şi… nu vorbim doar de sute de funcţionari de tot felul, cu salarii şi privilegii, nu vorbim nici măcar de sumele colosale adunate oficial care, dacă s-ar fi investit cu cap, ar fi acoperit construirea a încă unui pod şi scoaterea la pensie a celui vechi deja de 70 de ani. Ne referim la ‘caracatiţa’ care extorchează direct sau indirect sume uriaşe de la cei care trec pe acolo”, a spus Dumitru Luca.

Printre problemele întâmpinate la punctele de frontieră, comunicatul menţionează: zeci de minute sau ore petrecute în coadă, care înseamnă consum suplimentar de carburant şi uzură, poluare în atmosferă şi în natură, tone de gunoaie în jur pe care nu le mai adună nimeni; creşteri considerabile de costuri (carburanţi, salarii şi diurne şoferi) pentru transportatorii rutieri, care, în final, se regăsesc în preţurile tuturor produselor transportate etc.

„Sunt însă şi unii care profită din plin de acest lucru şi, evident, au toate motivele să nu se întâmple nicio schimbare majoră: funcţionarii implicaţi (şi, în special, poliţia de frontieră care, de cele mai multe ori, în mod deliberat evită să ia măsuri de fluidizare a traficului, de eficientizare a controalelor; de câte ori sunt întrebaţi de ce nu iau măsuri, răspund ‘ce, v-am pus eu să plecaţi toţi?’); încasatorii taxei de pod (cu precădere cei de pe partea bulgară) care deliberat au grijă să fie permanent coadă, mizând pe faptul că, în momentul în care ai ajuns în faţă, ai dat banii şi ţi-a ridicat bariera, nu mai aştepţi şi după chitanţă; cei care au făcut o afacere ‘profitabilă’ în frontieră eliberând vignete de drum contra unor sume sensibil mai mari decât cele legale şi, cu toate acestea, de multe ori ‘greşesc’ intenţionat un element sau altul la emiterea vignetei pentru a servi apoi drept ‘carne de tun’ controlorilor de pe traseu sau de la ieşirea din ţară; poliţia rutieră din ambele ţări, ISCTR-ul românesc şi echivalentul bulgăresc, care vânează constant şoferii profesionişti ştiind că, după ce s-au târât ore în şir la coadă, cu siguranţă vor fi depăşit timpii legali de conducere şi sunt victime sigure”, afirmă reprezentanţii celor două organizaţii.

Augustin Hagiu, preşedintele FORT, a subliniat că, dacă am fi reuşit să intrăm în Spaţiul Schengen, cifra de afaceri a companiilor din domeniul transporturilor rutiere ar fi crescut cu minimum 5 procente.

„Indiferent dacă intrăm sau nu în acest Spaţiu Schengen, am fost umiliţi. Trăim un eşec în momentul de faţă. (…) Dacă am fi reuşit să intrăm în Spaţiul Schengen, cifra de afaceri a companiilor din domeniul transporturilor rutiere ar fi crescut cu minimum 5 procente. Era posibilă şi o creştere de zece procente, dar 5% era garantat! Aşa, vom continua să înfruntăm răul, pierderile şi cozile imense la tiruri prin diverse vămi. Am fost uluit să văd cu ochii mei o coadă incredibilă de tiruri, pe zeci de kilometri la Negru Vodă, adică chiar lângă Vama Veche. Dacă cu Calafat, Ruse, Nădlac, Borş sau alte puncte vamale eram deja obişnuiţi, când am văzut coada de la Negru Vodă am rămas fără cuvinte”, a spus Hagiu.

ANAT şi FORT solicită, de asemenea, „eliminarea surselor de corupţie şi de întârzieri uriaşe la plata taxei de pod”, pe ambele maluri, prin introducerea unor sisteme pre-pay.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...