Anca Dragu: Legea salarizării unitare este în lucru. Vrem să punem în dezbatere publică o lege bună

Economica.net
01 03. 2016
bani_57794336569_75431400_43413100

‘Această lege este în lucru, se află pe masa Ministerului Muncii, dar nu numai, sunt şi alţi miniştri care contribuie şi specialişti de la Cabinetul premierului. Discutăm principiile şi cum această lege ar putea fi implementată, impactul pe termen scurt, pe termen mediu, deci proiectul este în derulare. (…) Obiectivul nostru este să punem în dezbatere publică şi pe masa Parlamentului o lege bună, o lege echitabilă, funcţională şi implementabilă’, a precizat Anca Dragu, răspunzând, astfel, unei serii de întrebări cu privire la stadiul proiectului de lege, dar şi la termenul estimat pentru finalizarea lui.

Ministrul Finanţelor nu a dat detalii privind impactul bugetar al acestei legi.

‘Există un impact bugetar pe care îl luăm în calcul pe termen scurt, pe termen mediu. Este vorba de impactul brut, impactul net… sunt multe detalii la care lucrează colegii mei şi cei de la Ministerul Muncii deoarece, cum vă spuneam, vrem să punem pe masa Guvernului şi a Parlamentului o lege bună’, a subliniat Dragu.

În privinţa salariului minim, ministrul Finanţelor a spus că rămâne în vigoare decizia adoptată încă de la finalul anului trecut, de majorare la 1.250 de lei începând cu data de 1 mai 2016.