Ancheta britanică asupra morţii miliardarului Boris Berezovski continuă
Un cordon al poliţiei împiedica în noaptea de sâmbătă spre duminică accesul spre reşedinţa de la Ascot, o vilă situată la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Londra, unde acţiona o echipă de anchetatori specializaţi în substanţe NRBC (nucleare, radiologice, biologice şi chimice). Ei au fost chemaţi după ce dosimetrul unui ambulanţier, un instrument ce permite măsurarea prezenţie radioactivităţii, a „reacţionat” în momentul în care acesta părăsea zona, a precizat poliţia.
În urma examinării, aceşti experţi nu au „găsit nimic suspect în reşedinţă”, potrivit aceleiaşi surse.
O autopsie urmează să fie efectuată pentru a stabili „cauzele exacte ale morţii” lui Berezovski, pentru moment considerată „inexplicabilă”, a adăugat poliţia, care a anunţat duminică după-amiaza că nu are „nicio probă în acest stadiu privind implicarea unei persoane terţe”.
Miliardarul, care a fost unul dintre adversarii cei mai virulenţi ai lui Vladimir Putin, a fost găsit sâmbătă după-amiaza întins pe jos, în sala de baie, de către unul dintre angajaţii săi.
El era unul dintre membrii unui grup de exilaţi la Londra ce militează împotriva preşedintelui, din care a făcut parte şi Aleksandr Litvinenko.
Litvinenko, un transgug FSB (serviciile ruse de informaţii), a fost otrăvit în noiembrie 2006 cu poloniu, o substanţă radioactivă. El băsuse ceai, cu puţin timp înainte, într-un hotel londonez, cu omul de afaceri Dmitri Kovtun şi Andrei Lugovoi, un agent secret rus considerat de către Londra suspectul principal.
Ancheta judiciară asupra morţii lui Litvinenko este în curs, în Marea Britanie.
Presa britanică scria duminică despre faptul că Berezovski a fost ţinta a cel puţin două tentative de asasinat. Una a avut loc în Rusia, iar şoferul acestuia a fost decapitat în cursul ei. Al doilea plan de eliminare i-a fost semnalat, în 2007, de serviciile secrete britanice.
Însă, deşi sunt examinate toate pistele, teza sinuciderii este de asemenea evocată în presă de către mai multe surse, care menţionează o stare depresivă a magnatului, dar aceasta este respinsă de alţi apropiaţi.
„Am fost sunat de la Londra să mi se spună că Berezovski s-a sinucis”, a declarat imediat după deces, sâmbătă, un avocat rus foarte cunoscut, Aleksandr Dobrovinski, citând prieteni ai miliardarului de la Londra.
„În ultima perioadă, Berezovski era într-o stare teribilă, era plin de datorii, era distrus… Era obligat să îşi vândă tablourile”, a adăugat el.
Un prieten al defunctului, omul de afaceri Demian Kudriavţev, a dezminţit această teză. „Nimeni nu ştie ceea ce s-a întâmplat. Nu există niciun semn aparent de sinucidere, nicio urmă de înţepătură sau de administrare de medicamente”, a declarat el.
Mai mulţi apropiaţi, inclusiv Aleksandr Goldfarb, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi, au declarat pentru presă că Berezovski suferea de o depresie cauzată de problemele sale financiare.
Purtătorul său de cuvânt Tim Bell a declarat pentru Sunday Telegraph că oligarhul „era foarte deprimat” de când se judeca, de vara trecută, într-un proces, la Londra, cu miliardarul Roman Abramovici, proprietarul clubului britnic de fotbal Chelsea.
Berezovski l-a acuzat pe fostul său asociat şi prieten Abramovici că l-a constrâns prin „ameninţări” şi „intimidări” să vândă, în 2001, partea sa din grupul petrolier Sibneft cu 1,3 miliarde de dolari, în opinia sa un preţ mult sub adevărata valoare a companiei. El fost nevoit să îi plătească 35 de milioane de lire sterline (41 de milioane de euro) cheltuieli de judecată lui Abramovici.
„Acest judecător i-a distrus moralul. I-a distrus stima de sine”, a adăugat Tim Bell, precizând că oligarhul avea „enorme probleme financiare şi probleme personale”.
Potrivit The Observer, dificultăţile sale financiare s-au accentuat când fosta sa prietenă, Elena Gorburova, în vârstă de 43 de ani, se care s-a despărţit recent, i-a cerut cinci milioane de lire sterline după vânzarea, anul trecut, a proprietăţii din Surrey (sud-estul Angliei) cu 25 de milioane de lire sterline.
„Vorbea despre sinucidere. Mi-a spus «s-a terminat totul, nimic nu mai are sens – cel mai bun lucru ce mi s-ar putea întâmpla este sa fac o criză cardiacă»”, a declarat un prieten apropiat al defunctului citat sub protecţia anonimatului de către The Observer.
„Cu toate acestea, nu cred că a avut curajul să îşi pună capăt zilelor. Îi plăcea viaţa mult”, a adăugat un prieten. Aceasta este o teză apărată de mai mulţi apropiaţi de-ai săi.
Anunţul morţii sale a provocat în Rusia reacţii rezervate sau negative, oligarhul nefiind popular în ţară.
Purtătorul de cuvânt al Vladimir Putin, Dmitri Peskov, l-a calificat pe Berezovski drept „inamic neputincios” cu o influenţă „aproape zero”.