Anchetă la AFIR. Verifică cum s-au epuizat fondurile pe infrastructură în şase minute
Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) prin direcţiile proprii cu atribuţii în domeniu şi Corpul de Control al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale verifică desfăşurarea procesului de depunere a proiectelor pe două submăsuri de vizează infrastructura agricolă şi rutieră: Submăsurile 4.3a – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta de infrastructura de acces agricolă şi 7.2 Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – componenta de infrastructura rutieră, potrivit unui comunicat al AFIR.
Măsura a fost luată după ce fondurile alocate submăsurii 4.3a s-au epuizat în doar şase minute. Până la finalizarea controalelor, procedura de evaluare a fost suspendată. „Această măsură a fost luată în urma sesizărilor formulate de către solicitanții care nu au reuşit să depună proiectele de investiţii pregătite şi are ca scop asigurarea unui proces echitabil de implementare al PNDR 2014 – 2020”, se menţionează în comunicat.
Amintim că , miercuri, 25 mai, AFIR anunţa că fondurile pentru finanţarea programului Infrastructura de acces agricolă (Submăsura 4.3a), aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate în primele şase minute de la deschiderea sesiunii. În total, au fost depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro, iar cele mai multe proiecte au fost depuse în judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare şi Timiş. „Suntem bucuroşi de acest aflux de cereri pentru infrastructura rurală şi este o dovadă că Programul a început să se deruleze la capacitate maximă. Nevoia de finanţare în mediul rural este uriaşă şi orice alocare pe care autorităţile ar face-o este insuficientă, dar fiecare ban care ajunge în satul românesc este important” a declarat atunci Eugen Popescu, directorul general al AFIR.
Se pot depune proiecte pe alte submăsuri
Potrivit AFIR, sesiunile deschide până în acest moment, care au încă fonduri disponibile neangajate prin propuneri de proiecte de investiţii depuse pe site-ul AFIR de către potenţiali beneficiari, nu au fost închise. Astfel, se mai pot depune proiecte de investiţii pe:
- 4.1 – Investiții în exploatații agricole
- 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri
- 6.3 – Dezvoltarea fermelor mici
- 4.1a – Sprijin pentru investiții în exploatații pomicole
- 4.2a – Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul pomicoli
- 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul agricol
- 7.2 – componenta de Infrastructura apa/apă uzata, inclusiv zona montană şi componenta privind Infrastructura educaționala, inclusiv cea din zona montană
- 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural