Anchetă la o companie belgiană de transport rutier bănuită că recrutează şoferi din Europa de Est şi că ocoleşte plata impozitelor

Patru persoane au fost interpelate luni, în Belgia, în cadrul unei anchete care vizează o societate de transport rutier bănuită de fraudă socială, după ce a angajat peste 1.000 de şoferi din Europa de Est în condiţii 'extrem de grele' şi ocolind plata impozitelor, a anunţat luni Parchetul federal belgian, informează AFP.
Economica.net - lun, 08 mai 2017, 13:59
Anchetă la o companie belgiană de transport rutier bănuită că recrutează şoferi din Europa de Est şi că ocoleşte plata impozitelor

În Belgia, 80 de poliţişti şi 40 de membri ai serviciilor de inspecţie au efectuat percheziţii la 15 adrese care au legătură cu această societate de transport. Parchetul federal adaugă că percheziţii au fost efectuate atât în România, cât şi în Luxemburg şi Slovacia. Parchetul nu a dezvăluit numele societăţii respective însă, potrivit mass media, este vorba de societatea de transport internaţional şi de logistică Jost, care activează atât în Flandra (nordul Belgiei) cât şi în Walonia (sud).

Compania este suspectată că practică dumpingul social pentru că recrutează şoferi de camion din Europa de Est pe care îi obligă să muncească în Belgia în condiţiile din ţara lor de origine. Ar fi vorba de aproximativ 1.100 de şoferi angajaţi în acest mod. Aceste infracţiuni ar fi fost comise ‘prin încălcarea drepturilor muncitorilor români care ar fi putut pretinde o remuneraţie semnificativ mai mare decât cea care le-a fost efectiv livrată’, se mai arată în comunicatul Parchetului federal belgian.

Potrivit sursei citate, prejudiciul creat pentru bugetul asigurărilor sociale din Belgia precum şi pentru şoferi se ridică la peste 55,3 milioane de euro în perioada 2014-2016.

Condiţiile de muncă ‘extrem de dificile (locuit în camion pentru perioade de patru până la şase săptămâni, timpi de muncă deosebit de lungi) impuse muncitorilor români îi determină pe anchetatori să suspecteze că societatea a comis infracţiuni de rele tratamente la adresa fiinţelor umane’, se arată în comunicatul parchetului.

În replică, grupul belgian de transport Jost, al cărui nume este menţionat în mass media din Belgia, fără însă ca acest lucru să fie confirmat de parchet, a subliniat că a fost acuzată din greşeală de dumping social. Compania susţine că acţionează perfect legal la toate nivelele şi că colaborează cu autorităţile.

În luna martie a acestui an, o investigaţie realizată de BBC a arătat că şoferii de camion est-europeni sunt obligaţi să trăiască în cabina camionului pentru mai multe luni. Printre cei intervievaţi s-a numărat şi un şofer din România care este angajat de o subsidiară din Slovacia a companiei norvegiene de transport rutier Bing.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Aderarea completă a României la Spaţiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene......
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei pe plan local
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei ...
Fintech-ul Tarfin anunță că începând cu luna noiembrie 2024, fostul director Financiar al companiei Valentina Seiciu ...
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 la 500 de lei în patru ani
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 ...
Ministerul Energiei a semnat astăzi trei contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare cu Electrocentrale București, ...
ANOFM: 31.009 locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Românii pot aplica pentru 209 de posturi în străinătate, oferite prin rețeaua Eures
ANOFM: 31.009 locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Românii pot aplica pentru 209 de posturi în străinătate, ...
Agenţii economici pun la dispoziţie un număr de 31.009 locuri de muncă la nivel naţional, în timp ce angajatorii din ...