Anchetă la Wizz Air – Ungaria a început o investigaţie a companiei aviatice după numeroase reclamaţii despre întârzieri ale zborurilor şi asistenţa acordată pasagerilor

Ministerul ungar al Justiţiei a iniţiat investigarea companiei aeriene Wizz Air din punct de vedere al protecţiei consumatorilor, se arată într-un comunicat remis de Ministerul de resort agenţiei ungare de presă MTI.
News.ro - mar, 23 aug. 2022, 12:39
Anchetă la Wizz Air - Ungaria a început o investigaţie a companiei aviatice după numeroase reclamaţii despre întârzieri ale zborurilor şi asistenţa acordată pasagerilor

Potrivit documentului, numărul plângerilor depuse la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor împotriva companiei aeriene Wizz Air Hungary Zrt. a crescut în ultima perioadă, dintre care mai multe cazuri au avut un ecou mediatic semnificativ, scrie News.ro.

Potrivit plângerilor, compania aeriană nu a oferit informaţii şi asistenţă în cazul întârzierilor şi anulărilor de zbor, nu a oferit cazare şi reprogramare, ceea ce a cauzat costuri suplimentare pasagerilor, nu a răspuns la plângerile consumatorilor în termen de 30 de zile şi operează un call center cu tarif ridicat, încălcând astfel legea şi drepturile consumatorilor din Ungaria, se mai arată în comunicat.

Din acest motiv, la iniţiativa Ministerului Justiţiei, a fost lansată o investigaţie pentru protecţia consumatorilor, la Prefectura Budapestei, pentru a proteja drepturile consumatorilor şi familiilor din Ungaria, scrie News.ro.

Scopul controlului este să detecteze, să stopeze şi să sancţioneze orice posibil comportament ilegal, deoarece toate companiile trebuie să respecte legea, se subliniază în comunicatul citat de News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Incendii devastatoare în Spania. Doi morți și zeci de răniți
Incendii devastatoare în Spania. Doi morți și zeci de răniți
Incendiile forestiere care fac ravagii în Spania de câteva zile s-au soldat cu doi morți și zeci de răniți, dintre care cel puțin doi în stare gravă. Lupta cu flăcările continuă în......
Val de căldură în Germania începând de azi
Val de căldură în Germania începând de azi
Germania se va confrunta miercuri cu un val de căldură, în condițiile în condițiile în care temperaturile sunt așteptate ...
Peste 1.500 de specialiști implicați în elaborarea noilor programe liceale –  Daniel David, ministrul Învățământului
Peste 1.500 de specialiști implicați în elaborarea noilor programe liceale – Daniel David, ministrul Învățământului
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat miercuri că reforma curriculumului pentru învățământul liceal mai parcurge ...
Valoarea tranzacțiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare a scăzut la 200 de milioane de euro, dar există premise de creștere
Valoarea tranzacțiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare a scăzut la 200 de milioane de euro, dar există premise ...
Piața terenurilor a devenit mai activă în prima jumătate din 2025, după un an 2024 marcat de incertitudini politice, ...