ANCOM a amendat firma Cargo Serv pentru încălcarea drepturilor rezervate Poştei Române

Autoritatea de reglementare în comunicaţii, ANCOM, a amendat firma Cargo Serv Post cu 5.000 de lei pentru că a prestat servicii poştale asupra cărora Compania Naţională Poşta Română (CNPR) are drept exclusiv până la 31 decembrie 2012, a anunţat instituţia.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 12:03

„ANCOM a amendat Cargo Serv Post SRL cu 5.000 lei pentru că a perceput un tarif de un leu pe trimitere pentru colectarea, sortarea, transportul şi a livrarea în Giurgiu a trimiterilor de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame. Cargo Serv Post a încălcat astfel prevederile legale din domeniul serviciilor poştale care dau dreptul numai furnizorului de serviciu universal să colecteze, sorteze, transporte şi să livreze trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame la un tarif mai mic de 2 lei pe trimitere”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În România, furnizorul de serviciu universal este Compania Naţională Poşta Română (CNPR), care a dobândit acest drept în urma unei proceduri organizate de ANCOM în anul 2009.

„Amenzile pe care le-am dat până în prezent au ţinut seama de faptul că furnizorii sancţionaţi erau la prima abatere, dar se pot aplica amenzi mult mai mari care pot ajunge până la 60.000 lei pentru furnizorii cu cifra de afaceri de până la 3 milioane de lei. Furnizorilor cu o cifră de afaceri care depăşeşte 3 milioane de lei le putem aplica amenzi de până la 2% din cifra de afaceri, iar, în cazul unor abateri repetate, o amendă de până la 5% din cifra de afaceri. În situaţia în care gravitatea faptei o justifică, ANCOM poate decide şi retragerea dreptului de a furniza servicii poştale”, a declarat directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM, Cristin Popa.

ANCOM a aplicat cinci amenzi furnizorilor care au încălcat dreptul rezervat CNPR.

„Ceilalţi furnizori amendaţi până acum de ANCOM pentru încălcarea drepturilor rezervate CNPR sunt TCE Post SRL, Associated Group Communications SRL, Total Post Services SRL şi Direct Post Services SRL”, se mai spune în comunicat.

Înfiinţată în 2009, Cargo Serv Post SRL este controlată integral de o persoană fizică, Viorel Şerban. În 2010, afacerile firmei au fost de 47.000 lei, iar pierderile au însumat 6.668 lei.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...