ANCOM a aprobat Strategia de reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2017-2020
În urma şedinţei au mai fost dezbătute şi adoptate decizii privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale, cu privire la raportarea unor date statistice de către furnizorii de servicii poştale şi Strategia de reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2017-2020.
Potrivit arbitrului pieţei locale de telecom, în urma analizei cererii de compensare transmise ANCOM de către CNPR, s-a verificat şi ajustat, după caz, valoarea costului net al furnizării serviciilor incluse în sfera serviciului universal calculat în anul 2015 de către CNPR, iar apoi s-a analizat caracterul de sarcină injustă al costului net ajustat aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal poştal în anul de referinţă de către Poşta Română.
‘Conform prevederilor legale, costul net reprezintă o sarcină injustă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii legate de nivelul rentabilităţii capitalului mediu angajat şi de pragul de materialitate în funcţie de veniturile înregistrate din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal. Analiza ANCOM a arătat că primul criteriu este îndeplinit, având în vedere că rentabilitatea capitalului mediu angajat pe segmentul serviciului universal se află sub valoarea costului mediu ponderat al capitalului stabilit de ANCOM pentru anul 2015 la 13,10%, pe când cel de-al doilea criteriu nu este îndeplinit, având în vedere că valoarea costului net nu depăşeşte pragul de materialitate de 3% din valoarea veniturilor înregistrate de furnizorul desemnat de serviciu universal din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal. În urma analizei ANCOM, costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2015 nu constituie o sarcină injustă pentru CNPR şi nu este necesară compensarea acestuia. Decizia este adoptată şi va fi comunicată CNPR’, se arată în comunicatul ANCOM.
De asemenea, în privinţa noului regim de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale, aceasta urmăreşte transpunerea cât mai fidelă a ultimelor modificări şi completări ale actualului cadru legal primar şi totodată, ca urmare a evoluţiilor intervenite pe piaţa serviciilor poştale, o adaptare a legislaţiei secundare în materie la noile tendinţe inovative din domeniu.
Astfel, ca urmare a revizuirii regimului de autorizare generală, furnizorilor de servicii poştale le revine obligaţia de a transmite ANCOM, până la data de 31 octombrie 2017, condiţiile generale privind furnizarea serviciilor poştale, actualizate în conformitate cu dispoziţiile legale din acest act normativ. Decizia aprobată în cadrul acestei şedinţe se va transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare la 3 zile de la publicare.
ANCOM a decis, totodată, că furnizorii de servicii poştale vor avea obligaţia de a raporta, în plus faţă de reglementarea actuală, şi traficul şi veniturile realizate din procesarea acestora: trimiteri de corespondenţă în număr mare, colete poştale în număr mare şi imprimate în număr mare, pachete mici, respectiv pachete mici în număr mare, precum şi sacii M.
‘Ţinând cont de evoluţia tehnologică şi de soluţiile inovative prin care mulţi furnizori de servicii au început să asigure colectarea şi livrarea trimiterilor poştale, este propus un nou indicator statistic privind sistemele automate de tip self-service, care va fi raportat în cadrul indicatorilor privind punctele de acces/contact nedeservite de personal, începând cu anul 2018, pentru perioada de referinţă 1 ianuarie – 31 decembrie 2017. Aceste date statistice vor fi raportate anual, până la data de 15 martie cel târziu, pentru anul anterior. Concomitent, prin noua decizie s-a instituit şi obligaţia de raportare a unor noi indicatori, aceştia vizând traficul de trimiteri poştale (prelucrate în nume propriu şi pe seama unui alt furnizor de servicii poştale) şi veniturile provenind din furnizarea fiecărui serviciu inclus sau nu în sfera serviciului universal. Raportarea acestor indicatori se va face anual până la data de 15 iulie, pentru aceeaşi dată de referinţă reprezentată de anul calendaristic anterior’, potrivit ANCOM.
Toate datele statistice vor fi transmise exclusiv prin mijloace electronice, prin intermediul unei aplicaţii informatice disponibile online, utilizând semnătura electronică certificată. În caz contrar, sancţiunile pot fi cuprinse între 100 şi 15.000 lei pentru fiecare zi de întârziere. Decizia se va publica în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare la data de 1 mai 2017.
Totodată, Consiliului Consultativ al ANCOM a aprobat strategia de reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2017-2020. Aceasta este structurată pe următoarele direcţii de acţiune: promovarea intereselor utilizatorilor de servicii poştale, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal, promovarea concurenţei şi încurajarea investiţiilor şi promovarea inovaţiei.
‘Pentru a atinge obiectivele propuse, ANCOM va continua să monitorizeze condiţiile de furnizare a serviciilor poştale şi calitatea acestora, să informeze utilizatorii cu privire la drepturile lor în relaţia cu furnizorii de servicii poştale şi să analizeze în ce măsură serviciile poştale disponibile pe piaţă asigură satisfacerea necesităţilor specifice ale utilizatorilor cu nevoi speciale. Activitatea de reglementare a serviciilor poştale a Autorităţii este armonizată cu direcţiile de acţiune şi cu obiectivele strategice de reglementare stabilite în funcţie de evoluţia pieţei şi de reglementările de la nivel comunitar’, notează sursa citată.
Strategia reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2017-2020, adoptată în această formă, va fi publicată pe pagina de internet a Autorităţii.