ANCOM a înmânat licenţele pentru spectrul radio licitat în 2012

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a înmânat astăzi licenţele de utilizare a frecvenţelor radio reprezentanţilor Cosmote, Orange, RCS&RDS,  Vodafone şi 2K Telecom, operatori care au obţinut resurse de spectru în urma licitaţiei organizate în 2012.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 09:19
ANCOM a înmânat licenţele pentru spectrul radio licitat în 2012

Cei 5 operatori au primit licenţe de utilizare a spectrului în benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz, frecvenţe radio destinate comunicaţiilor mobile de voce şi  date de bandă largă, pentru perioada 6 aprilie 2014 – 5 aprilie 2029.

Licenţele alocate operatorilor reflectă obligaţiile prevăzute în caietul de sarcini cu privire la acoperirea cu servicii de comunicaţii şi calitatea serviciilor furnizate, precum aceea de a asigura, până la anumite termene, acoperirea cu servicii de voce a unor zone locuite de cel puţin 98% din populaţia României, în cazul operatorilor care deţin reţele 2G/3G sau 3G şi au obţinut spectru în benzile de 800 MHz şi/sau 900 MHz, şi respectiv 30% din populaţie în cazul 2K Telecom, care a obţinut spectru în banda de 2600 MHz. Totodată, operatorii trebuie să asigure acoperirea cu servicii de date de bandă largă, cu o viteză de transfer a datelor la utilizator în direcţia descendentă (downlink) de cel puţin 2 Mbps şi cu o probabilitate de 95% a recepţiei indoor a unor zone locuite de cel puţin 60% din populaţie (respectiv 30% în cazul 2K Telecom), în termenele prevăzute.

De asemenea, operatorii care au dobândit spectru în benzile de frecvenţe sub 1 GHz (800 MHz şi/sau 900 MHz) – Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone – au obligaţia de a acoperi cu prioritate un număr de localităţi nedeservite în prezent de reţele de comunicaţii de bandă largă, astfel încât 676 de astfel de localităţi rurale vor beneficia de servicii de date de bandă largă cu o viteză de transfer la utilizator în direcţia descendentă de cel puţin 384 kbps, până la data de 5 aprilie 2016. În plus, licenţele îi obligă pe operatori să limiteze indisponibilitatea reţelei la maximum 35 de minute pe o perioadă de 6 luni. 

Fiecare titular al licenţelor acordate de ANCOM are obligaţia de a încheia acorduri de roaming naţional pentru furnizarea accesului la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 cu ceilalţi titulari ai licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio, astfel încât apelurile către 112 să poată fi efectuate chiar şi atunci când utilizatorul nu se află în aria de acoperire a reţelei la care este abonat. În plus, titularii trebuie să încheie acorduri pentru perioade de până la trei ani în cazul solicitărilor venite de la operatorii a căror acoperire cu propria reţea de acces radio atinge 30% din populaţie, făcând astfel posibilă, temporar, furnizarea de servicii de comunicaţii electronice în ariile geografice neacoperite de reţeaua de acces radio a solicitantului serviciului de roaming naţional.

Trei dintre operatorii cărora ANCOM le-a atribuit licenţele de utilizare a frecvenţelor radio, Cosmote, RCS&RDS şi 2K Telecom, şi-au asumat obligaţia găzduirii operatorilor mobili virtuali (MVNO), cu practicarea unor tarife rezonabile şi proporţionale în raport cu serviciile furnizate. Pentru prima solicitare a unui acord de acces MVNO de un anumit tip, termenul maxim de negociere în vederea încheierii unui contract de acces va fi de 6 luni. De asemenea, titularii licenţelor vor asigura implementarea prevederilor contractului de acces MVNO, astfel încât furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice să poată începe în termen de 4 luni de la data încheierii acordului.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...