ANCOM a prezentat etapele la licitaţia pentru acordarea licenţelor de telefonie mobilă

Firmele interesate să participe la licitaţiile de telefonie mobilă trebuie să depună candidatura până la 13 august, documentele urmând să fie analizate până la data de 20 august, pentru ca licitaţia propriu-zisă să înceapă la data de 10 septembrie, iar rezultatul să fie anunţat în luna ocombrie.
Economica.net - lun, 02 iul. 2012, 13:23
ANCOM a prezentat etapele la licitaţia pentru acordarea licenţelor de telefonie mobilă

„Astăzi, 2 iulie 2012, ANCOM a publicat anunţul oficial privind organizarea şi punerea în vânzare a caietului de sarcini pentru procedura de selecţie competitivă în vederea acordării drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile în perioada 2013-2029. Persoanele interesate să participe la licitaţie îşi pot depune candidatura şi garanţia de participare până la 13 august 2012. Comisia de licitaţie va analiza documentele de calificare depuse şi va anunţa până la data de 20 august 2012 care dintre candidaţi se califică în etapa următoare, pentru ca licitaţia propriu-zisă să înceapă la data de 10 septembrie 2012. Procedura de licitaţie va fi deschisă, ascendentă, multi-benzi şi multi-runde, iar durata sa depinde de numărul de runde de licitare. ANCOM estimează că rezultatele finale vor fi anunţate în cursul lunii octombrie”, se arată într-un comunicat transmis de ANCOM.

Dosarul de candidatură trebuie să conţină documente din care să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.

De asemenea, firmele participante trebuie să fi avut o cifră de afaceri medie pe ultimii 3 ani de minimum 10 milioane de euro, să nu fie în stare de insolvenţă ori lichidare, afacerile să nu fie administrate de un judecător-sindic sau activităţile comerciale să nu fie suspendate.

Dosarul de candidatură va conţine şi oferta iniţială care va indica numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.

În cadrul licitaţiei vor fi acordate două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014).

Pentru licenţele pe termen lung, ANCOM va scoate la licitaţie 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sunt în banda de 800 MHz, 7 în banda de 900 MHz, 15 în banda de 1800 MHz şi 14 în banda de 2600 MHz, precum şi 3 blocuri nepereche de câte 15 MHz în banda de 2600 MHz. Aceste licenţe se vor acorda cu începere de la 6 aprilie 2014.

Pentru licenţiere pe termen scurt, ANCOM va scoate la licitaţie 10 blocuri pereche de 2,5 MHz în banda de 900 MHz şi 6 blocuri pereche de 5 MHz în banda de 1800 MHz, care sunt în prezent folosite de Orange şi Vodafone.
Preţul de pornire pentru fiecare bloc din cele patru benzi a fost stabilit prin hotărâre de Guvern.

Astfel, fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz va avea un preţ minim de 35 de milioane de euro, cele din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro, respectiv 10 milioane de euro per bloc în banda de 1.800 MHz şi 4 milioane per bloc pereche şi 3 milioane pe bloc nepereche în banda de 2600 MHz.

Pentru blocurile care vor fi alocate pe perioade de 15 luni, valorile au fost stabilite la 1,7 milioane de euro în banda de 900 MHz şi 0,8 milioane în banda de 1.800 MHz.

ANCOM a detaliat în caietul de sarcini cerinţele minime de acoperire care variază în funcţie de benzile câştigate, de existenţa anterioară pe piaţa din România şi de acordarea accesului operatorilor mobili virtuali în propriile reţele.
De asemenea, ANCOM a impus cerinţe minime de acoperire diferite în funcţie de serviciile de voce şi internet ce urmează a fi oferite prin intermediul spectrului câştigat, precum şi obligaţii temporare de roaming naţional în reţelele de tip GSM şi IMT-2000/UMTS existente, în favoarea furnizorilor de reţele a căror acoperire a depăşit 30% din populaţie.

Pentru a încuraja apariţia operatorilor mobili virtuali, ANCOM a prevăzut stimulente pentru ofertanţii care vor permite accesul acestora în reţelele proprii, precum diminuarea valorii scrisorii de garanţie şi acordarea unor termene mai generoase pentru îndeplinirea obligaţiilor de acoperire.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...