ANCOM a primit acordul Comisiei Europene în privința accesului terților la rețeaua Digi în 5.894 de localităţi din România

Comisia Europeană (CE) consideră că reglementarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), conform căreia Digi Romania S.A. să permită, pe piaţa de gros, accesul terţilor la reţeaua sa, în condiţii echitabile şi nediscriminatorii, la tarife corecte, în 5.894 de localităţi din ţară, este proporţională şi justificată, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 apr. 2026, 17:36
ANCOM a primit acordul Comisiei Europene în privința accesului terților la rețeaua Digi în 5.894 de localităţi din România

„Decizia Comisiei Europene vine după o investigaţie aprofundată, efectuată în cadrul etapei a II-a, care a inclus contribuţii din partea Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC) şi observaţii din partea unor terţi, procesul fiind completat de continuarea dialogului cu ANCOM. Deşi Comisia Europeană a exprimat iniţial rezerve faţă de măsurile propuse de Autoritate, în urma unui proces de clarificare şi investigaţie suplimentară, ANCOM a demonstrat necesitatea intervenţiei de reglementare pentru asigurarea unui mediu concurenţial eficient la nivelul pieţei sub-naţionale A1, determinată de cele 5.894 de localităţi.

Anterior consultării cu Comisia Europeană, OAREC şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state-membre ale Uniunii Europene, reglementarea ANCOM a fost supusă unei perioade extinse de consultare naţională (…) Comisia Europeană consideră că reglementarea ANCOM este proporţională şi justificată”, se arată într-un comunicat de presă al arbitrului pieţei locale de telecomunicaţii.

Potrivit sursei citate, analiza ANCOM a arătat că în 5.894 de localităţi Digi Romania S.A. este unicul furnizor de servicii de acces la internet la puncte fixe sau este lider de piaţă, cu o cotă totală de peste 97%, existând riscul să abuzeze de puterea sa de piaţă, în orizontul de timp de cinci ani. „Aceste localităţi au o populaţie de 4,6 milioane de locuitori, respectiv 1,7 milioane de gospodării”, notează instituţia.

„Pentru a asigura o concurenţă eficientă şi echilibrată pe piaţa cu amănuntul, în aceste localităţi (cum ar fi, de exemplu, eliminarea riscului ca furnizorul dominant să abuzeze de puterea sa de piaţă, precum şi asigurarea accesului utilizatorilor finali la cât mai mulţi furnizori şi la oferte variate şi de calitate ridicată), ANCOM a propus ca Digi Romania să permită, pe piaţa de gros, accesul terţilor la reţeaua sa, în condiţii echitabile şi nediscriminatorii, la tarife corecte, astfel încât aceştia să poată furniza, la rândul lor, servicii de acces la internet utilizatorilor finali”, notează Autoritatea.

În perioada următoare, ANCOM anunţă că va continua demersurile în ceea ce priveşte măsurile de reglementare propuse.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe controverse și a obligat marile grupuri auto, precum Volkswagen, BMW sau......
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...