ANCOM a suspendat dreptul firmei Direct Post de a presta servicii poştale

Economica.net
15 10. 2012
cutie_postala_88636100

Amenda se referă la trimiteri de corespondenţă în greutate de până la 50 de grame la un tarif mai mic de 2 lei/trimitere.

Aceste servicii pot fi efecuate, legal, doar de Poşta Română.

Pentru încălcarea acestei prevederi legale Direct Post a mai fost amendată în ianuarie, cu 5.000 de lei, şi în iunie, cu 30.000 de lei.

„Autoritatea a dispus şi suspendarea până la sfârşitul acestui an a dreptului de a furniza toate categoriile de servicii poştale pentru care compania Direct Post este autorizată”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Pentru încălcarea dreptului rezervat Poştei Române ANCOM a mai amendat furnizorii Petrovan Florea Î.F., cu 5.000 de lei, şi Adat-Ilcom SRL, cu 6.000 de lei.

În total pe parcursul anului cele nouă amenzi aplicate de ANCOM pentru încâlcarea dreptului rezervat Poştei au însumat 261.000 de lei.