ANCOM: Amenzi de 351.500 lei, aplicate pe piaţa de comunicaţii electronice, a echipamentelor radio şi serviciilor poştale, în T1
În intervalul ianuarie – martie 2020, au fost derulate 739 de controale pe piaţa de profil, inclusiv la furnizorii de servicii poştale.
Ca urmare a acestor controale, ANCOM a transmis 27 notificări şi a aplicat 105 avertismente şi 60 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 351.500 de lei, sumă ce se constituie venit la bugetul de stat. Totodată, în primul trimestru au fost aplicate şi sancţiunile în urma campaniei privind respectarea obligaţiilor de acoperire cu voce mobilă, acţiune demarată în 2019 şi finalizată la începutul acestui an.
Statistica Autorităţii arată că, pe piaţa de comunicaţii electronice, în primele trei luni ale acestui an, a efectuat 331 de acţiuni de control, contravenienţii primind 27 de notificări, 26 de avertismente şi 11 amenzi contravenţionale în cuantum total de 150.000 de lei.
În acest sens, cea mai mare sancţiune, în valoare de 40.000 de lei, a fost aplicată societăţii Telenes Mobile Connect S.R.L. pentru tarifarea incorectă a unor numere cu suprataxă. Alte nereguli sancţionate de ANCOM pe piaţa serviciilor de comunicaţii electronice s-au referit la încheierea contractelor la distanţă în lipsa consimţământului utilizatorilor şi la refuzul efectuării portării către un alt furnizor.
De asemenea, pe piaţa echipamentelor radio şi compatibilităţii electromagnetice, ANCOM a efectuat 268 de acţiuni de control, fiind aplicate 47 de avertismente şi 34 de amenzi în valoare totală de 158.500 de lei.
Pe segmentul spectrului de frecvenţe radio, în primul trimestru al anului 2020, ca urmare a celor 61 de sesizări de interferenţe prejudiciabile primite de către Autoritate, au fost identificate şi eliminate 63 de surse de interferenţe. Din totalul celor 61 de sesizări, nouă sunt în curs de rezolvare, fiind primite în ultima parte a perioadei de raportare.
„Majoritatea interferenţelor au avut ca sursă amplificatoare de semnal GSM/UMTS/LTE, telefoane sau alte echipamente de tip DECT 6.0, dar au existat şi surse precum dispozitivele de identificare prin radiofrecvenţă (RFID), utilizate pentru barierele parcărilor sau porţile garajelor, reţelele radio locale (RLAN), echipamente de reţea CATV, precum şi radiaţii ale echipamentelor şi instalaţiilor fixe (perturbaţii electromagnetice)”, se arată în comunicatul de presă al ANCOM.
Conform instituţiei, pe piaţa serviciilor poştale au fost efectuate, în primele trei luni ale acestui an, 140 de acţiuni de control la furnizorii de servicii poştale, fiind aplicate 32 de avertismente şi 15 amenzi contravenţionale în cuantum de 43.000 de lei. În acest sector, a fost constatată frecvent nerespectarea obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală.