ANCOM: De la 1 ianuarie, operatorii din România nu mai au obligaţia să ofere roaming la tarife naţionale în Marea Britanie

Economica.net
22 12. 2020
samsung_98765434567_75905400

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, reglementările europene privind „Roam like at home” (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziţie după retragerea acestei ţări din Uniunea Europeană, se precizează în comunicatul ANCOM.

Astfel, din 1 ianuarie, tarifele de roaming în Marea Britanie vor fi stabilite în continuare în condiţii comerciale, iar ANCOM recomandă utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.

Vicepreşedintele ANCOM a precizat că nu există vreo interdicţie pentru furnizorii de servicii telecom din România să continue să ofere roaming în Marea Britanie la tarife naţionale şi după 1 ianuarie.

„Încetarea mecanismul ‘Roam like at home’ în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021 înseamnă că operatorii telecom din România nu mai au obligaţia legală să ofere utilizatorilor roaming la tarife naţionale în Marea Britanie. RLAH este un beneficiu garantat doar în interiorul Spaţiului Economic European – bineînţeles, nu există o interdicţie pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, dar o astfel de decizie ţine strict de strategia comercială a fiecărui furnizor. În orice caz, utilizatorii beneficiază de măsuri de protecţie şi în cazul călătoriilor în afara Uniunii Europene, precum mesajul de informare personalizat cu privire la tarifele de roaming aplicabile în statul vizitat sau atenţionarea cu privire la atingerea plafonului financiar de 50 de euro, fără TVA, pentru volumul de date consumat în roaming”, a afirmat Eduard Lovin.

Începând din 15 iunie 2017, utilizatorii români care călătoresc ocazional în ţările din Spaţiul Economic European (SEE – Uniunea Europeană, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) beneficiază de mecanismul „Roam like at home”, în baza căruia sunt tarifaţi pentru serviciul de roaming ca şi cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei reţele, în măsura în care acesta nu depăşeşte anumite limite de volum, se menţionează în comunicatul ANCOM.

Furnizorii de servicii telecom pot stabili anumite condiţii de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politica de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE, potrivit ANCOM.

În Infocentrul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, utilizatorii pot afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fără costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, dacă li se aplică o limită pentru utilizarea rezonabilă. Rezultatele din Calculatorul de date nu sunt valabile şi pentru utilizatorii RCS&RDS, această societate fiind autorizată de ANCOM, în conformitate cu regulamentele europene, să aplice anumite suprataxe pentru serviciile de roaming în UE/SEE, se precizează în comunicatul ANCOM.

„Brexitul” nu va afecta prețurile practicate de operatorul Digi

În ceea ce privește tarifele aplicate pentru apelurile și datele mobile efectuate de abonații aflați în Marea Britanie, „Brexitul” nu va afecta prețurile practicate de operatorul Digi.

Utilizatorii Digi Mobil vor beneficia și în 2021 de prețurile pentru apeluri internaționale și roaming la același nivel ca pentru celelalte destinații din SEE și UE, atât timp cât autoritățile europene sau naționale nu vor face alte recomandări operatorilor de comunicații mobile. Decizia vizează și utilizatorii care vizitează/ tranzitează Gibraltarul.

După adoptarea principiului „Roam it like at home”, Digi Mobil a primit acordul autorității naționale de reglementare în telecomunicații, ANCOM, să aplice o suprataxă de sustentabilitate față de tarifele aplicate la apeluri și date mobile, pe teritoriul României, conform prevederilor europene în vigoare.

Noile condiții tarifare aplicate pentru 12 luni au fost aprobate de ANCOM la 1 iulie 2020, permițând operatorului să recupereze o parte din costurile generate de furnizarea serviciilor de roaming, în conformitate cu poziția sa pe piața europeană și dimensiunea operațiunilor sale în domeniul comunicațiilor electronice mobile.