ANCOM: Harta Aisemnal.ro, actualizată cu localităţile cu risc de roaming involuntar

ANCOM anunţă că a actualizat harta aisemnal.ro cu localităţile cu risc de roaming involuntar. Roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a reţelei. În aceste situaţii, echipamentul mobil se va conecta automat la reteaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul. 
Economica.net - joi, 02 iul. 2020, 10:20
ANCOM: Harta Aisemnal.ro, actualizată cu localităţile cu risc de roaming involuntar

„Pentru ca utilizatorii sa stie cat mai exact care sunt zonele in care este posibil sa intre in roaming involuntar, am introdus aceste localitati in harta aisemnal.ro, sub forma de puncte la nivel de strada. In acest fel, aisemnal.ro ofera acum informatii atat despre nivelul semnalului, cat si despre zonele de granita in care utilizatorii risca sa se conecteze involuntar la statiile de baza aflate pe teritoriul statului vecin si sa comunice la tarifele de roaming. Vom continua campaniile de masurare a semnalului si vom integra rezultatele, astfel incat utilizatorii sa aiba acces la cele mai recente date “, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

Conform masuratorilor efectuate de ANCOM, in majoritatea judetelor aflate la granita exista puncte in care telefoanele sau tabletele pot intra in roaming involuntar. Astfel, din cele 440.425 de puncte aflate la o distanta de cel mult 15 km de frontiere monitorizate de ANCOM, au fost identificate si introduse in harta 295.630 de puncte cu potential risc de intrare in roaming involuntar. Localitatile identificate ca avand un potential risc de intrare in roaming involuntar se gasesc in judetele Arad, Bihor, Botosani, Caras Severin, Calarasi, Constanta, Dolj, Galati, Giurgiu, Iasi, Mehedinti, Maramures, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timis, Teleorman, Vaslui.

Utilizatorii pot consulta lista actualizata, in 2020, a localitatilor de granita identificate de ANCOM ca avand un risc potential de intrare in roaming involuntar, in functie de operatoraici. Lista este actualizata anual de Autoritate.

Ce trebuie sa faca utilizatorii pentru a evita intrarea in roaming involuntar?

In cazul in care intentioneaza sa calatoreasca intr-o zona de granita, utilizatorii trebuie sa acorde atentie mesajelor venite din partea operatorului in reteaua caruia se afla. Operatorii au obligatia de a informa utilizatorii prin SMS in momentul in care telefonul s-a conectat la reteaua unui operator strain, precizand tarifele, in valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat in statul respectiv.

Pentru a evita accesarea involuntara a serviciilor este bine ca utilizatorii sa isi ia masuri de precautie:

  – sa selecteze manual reteaua (utilizatorii pot dezactiva optiunea telefonului de selectare automata a retelei);

  – sa solicite operatorului activarea serviciul de roaming numai la cerere, cand acestia calatoresc in strainatate;

  – sa verifice la ce retea e conectat telefonul sau tableta inainte de a le utiliza, in cazul in care selectarea retelei ramane pe modul automat.

ANCOM atrage atenţia că utilizarea involuntara a telefonului/tabletei in roaming nu ii scuteste pe utilizatori de plata acestui serviciu. 

Harta nationala de acoperire cu servicii de voce mobila – www.aisemnal.ro este platforma informatica cu ajutorul careia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar si nivelul de semnal 2G, 3G si 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piata din Romania. 

Utilizarea hartii este facila: pentru a vedea care este acoperirea cu semnal la nivel national, utilizatorii trebuie sa aleaga un singur operator si sa selecteze una sau mai multe tehnologii (2G, 3G sau 4G). Utilizatorii interesati de nivelul de semnal intr-o anumita localitate, trebuie sa selecteze localitatea de interes. De asemenea, harta permite si optiunea de localizare pentru a vedea acoperirea cu semnal in locul in care se afla utilizatorul.

Prin intermediul hartii disponibile la adresa www.aisemnal.ro, cei interesati pot afla care sunt localitatile cu cel mai bun semnal mobil, dar si cele cu cel mai slab, nivelurile semnalului in interior si exterior sau care sunt zonele neacoperite cu semnal. Astfel, utilizatorii au o imagine completa si corecta asupra serviciilor de acoperire cu semnal mobil.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...