ANCOM lansează o dezbatere publică pe tema evoluţiei comunicaţiilor din România în perioada 2016 – 2020

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat, marţi, în consultare publică un document care prezintă perspectiva preliminară a Autorităţii asupra evoluţiilor din sectorul comunicaţiilor digitale din România până în anul 2020 şi asupra modalităţilor în care aceasta îşi propune să răspundă acestor evoluţii, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 14:29
ANCOM lansează o dezbatere publică pe tema evoluţiei comunicaţiilor din România în perioada 2016 - 2020

Potrivit unui comunicat al instituţiei, iniţiativa ANCOM rezumă principalele elemente identificate în urma unei analize strategice prospective pentru asigurarea funcţionării competitive a comunicaţiilor digitale din România în beneficiul utilizatorilor în perioada 2016 – 2020.

‘Este vorba de un document de discuţie, nu de un proiect de strategie, şi reprezintă prima etapă a unui demers de analiză şi dialog care vor ajuta Autoritatea să cristalizeze, cu ajutorul tuturor celor interesaţi de domeniul comunicaţiilor, o viziune pentru perioada 2016 – 2020, dar şi să contureze priorităţi şi direcţii de acţiune definitorii pentru foaia de parcurs a ANCOM’, se spune în comunicat.

ANCOM consideră că, deşi în orizontul de timp supus analizei, cererea de servicii digitale va rămâne neuniformă şi profund eterogenă în România, internetul fix va continua să asigure viteze de invidiat, creşterea internetului mobil, actualmente extensivă, va deveni intensivă, bazată pe creşterea traficului odată cu reducerea tarifelor şi cu îmbunătăţirea calităţii, iar frontierele dintre serviciile de comunicaţii electronice tradiţionale şi ‘aplicaţiile’ sau serviciile ‘de conţinut’ se vor estompa progresiv, generând noi provocări pentru reglementare.

De asemenea, este de aşteptat ca în România să continue dezvoltarea unor reţele de comunicaţii performante, care vor încorpora rapid progresul tehnologic şi vor tinde spre reţele IP, iar garantarea net neutrality va permite inovarea şi dezvoltarea unor noi modele de afaceri, în beneficiul utilizatorilor.

Priorităţile strategice identificate de iniţiativa ANCOM sunt: promovarea competitivităţii reţelelor, maximizarea disponibilităţii serviciilor şi capitalizarea beneficiilor reţelelor IP. Pentru materializarea acestora, ANCOM a identificat, preliminar, o multitudine de acţiuni, măsuri şi direcţii de acţiune posibile, detaliate în documentul supus consultării.

Consultarea publică pe marginea acestui document se va derula în perioada 29 septembrie – 3 noiembrie 2015, iar contribuţiile rezultate din acest proces vor fi prezentate şi discutate într-un eveniment public în data de 17 noiembrie 2015.

Demersul de analiză strategică al ANCOM va continua cu un document de poziţie, care va fi consultat public în trimestrul I 2016, permiţând, astfel, finalizarea unui document de strategie în prima jumătate a anului 2016.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din Romania, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...