ANCOM: Licenţele de telefonie mobilă n-au fost scumpe dacă operatorii le-au cumpărat
„Înţeleg că operatorii se plâng că preţul licenţelor este ridicat, dar, dacă au participat şi au decis să achite acest preţ, înseamnă că au făcut nişte calcule şi considerat că este oportun să cumpere aceste licenţe. În plus, ei spun că licitaţia s-a desfăşurat corect şi sunt mulţumiţi de rezultate”, a spus Marinescu.
În urma licitaţiei pentru spectru derulată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), încheiată pe 24 septembrie, Cosmote, Orange, RCS&RDS, Vodafone şi 2K Telecom vor plăti 682,14 milioane euro pentru licenţele telecom în frecvenţele de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz.
Defalcat, Vodafone România va plăti 228,52 milioane euro, Orange România 227,14 milioane euro, Cosmote România 179,88 milioane euro, RCS&RDS 40 milioane euro, iar 2K Telecom 6,6 milioane de euro.
O parte din spectrul achiziţionat vizează furnizarea de servicii telecom 4G (generaţia a patra).
Întrebat cum va încheia piaţa telecomunicaţiilor anul 2012, Marinescu a spus că veniturile industriei vor fi similare anului precedent.
„La anul mă aştept să crească”, a spus şeful autorităţii.
Potrivit datelor raportate ANCOM de furnizori, piaţa de comunicaţii a înregistrat în anul 2011 valoarea de 3,5 miliarde euro (14,8 miliarde lei, scădere cu 3% în moneda naţională).