ANCOM: Monitorizarea permanentă a câmpului electromagnetic, disponibilă online

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pune la dispoziţia publicului, sub formă de hartă interactivă online, măsurători ale câmpului electromagnetic generat de surse de frecvenţă joasă sau înaltă, potrivit unui comunicat al instituţiei, anunţă Agerpres.
Economica.net - joi, 25 aug. 2016, 16:58
ANCOM: Monitorizarea permanentă a câmpului electromagnetic, disponibilă online

Conform ANCOM sunt avute în vedere măsurători ale câmpului electromagnetic generat de surse de frecvenţă joasă sau înaltă, precum staţii radio/TV, GSM, UMTS, WiFi, WiMax sau alte echipamente de emisie-recepţie care operează în gama de frecvenţe 100 kHz – 7 GHz, realizate cu senzori ficşi, ca parte a planului său anual de măsurători. Harta este disponibilă la adresa www.monitor-emf.ro.

Potrivit instituţiei, harta oferă detalii cu privire la locul, perioada şi nivelul măsurat al intensităţii câmpului electromagnetic, exprimat în valoare absolută, dar şi în procente faţă de nivelurile reglementate. Măsurătorile sunt realizate de ANCOM respectând recomandările europene în domeniu (recomandarea CEPT ECC/REC/(02)04 privind metodele de măsurare a radiaţiilor electromagnetice neionizante (9 kHz-300 GHz)), rezultatele obţinute până în prezent arătând că nivelurile de emisie se situează mult sub limitele maxime admise de lege.

Măsurătorile din harta ANCOM sunt realizate de 50 de senzori ficşi de monitorizare de bandă largă amplasaţi în Bucureşti şi alte 35 de oraşe din ţară. Aceşti senzori funcţionează permanent, transmiţând rezultatele către platforma informatică o dată la 24 de ore, şi sunt plasaţi în exterior, în spaţii publice în vecinătatea cărora există aglomerări din punct de vedere al surselor de câmp electromagnetic.

În plus faţă de monitorizarea permanentă a câmpului electromagnetic prin senzori ficşi, ANCOM realizează şi măsurători cu echipamente mobile, conform planului anual de măsurători al Autorităţii.

Atât măsurătorile cu senzori ficşi cât şi cele cu echipamente mobile sunt realizate exclusiv în spaţiul public. Autoritatea nu realizează controale şi măsurători la cererea terţilor. Pentru realizarea acestui tip de măsurători în alte locuri decât spaţiul public solicitările pot fi transmise entităţilor publice şi private (acreditate de către Asociaţia de Acreditare din România – RENAR), care realizează astfel de măsurători la cerere, contra cost.

În contextul protejării utilizărilor legale ale spectrului radio de interferenţe prejudiciabile, ANCOM menţionează că realizează constant activităţi de monitorizare a frecvenţelor radio cu utilizare neguvernamentală pentru a verifica respectarea obligaţiilor cuprinse în licenţele de utilizare a frecvenţelor radio şi în autorizaţiile de asignare a frecvenţelor acordate de Autoritate şi pentru a depista şi înlătura emisiile radio neautorizate.

În România, expunerea la câmp electromagnetic este reglementată prin lege, conform practicilor adoptate şi în Uniunea Europeană. Astfel, Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1193/2006 pentru aprobarea Normelor privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz are la bază Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz până la 300 GHz), document de referinţă pentru toate statele membre ale UE, avizat de Comisia internaţională de protecţie la radiaţii neionizante (ICNIRP).

În acest context, instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, precum Institutul Naţional de Sănătate Publică, sunt entităţile în măsură să interpreteze din perspectiva sănătăţii publice rezultatele buletinelor ANCOM de măsurători ale câmpului electromagnetic. Conform atribuţiilor legale care îi revin în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea ANCOM se limitează la analiza şi expertizarea tehnică a utilizării frecvenţelor radio pentru asigurarea compatibilităţii radioelectrice dintre staţiile şi reţelele de radiocomunicaţii autorizate, pentru prevenirea apariţiei interferenţelor prejudiciabile asupra spectrului radio cu utilizare neguvernamentală.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...