ANCOM plăteşte 560.000 de euro pentru achiziţionarea unui sistem de acces la distanţă a propriilor resurse IT&C
Contractul de furnizare a unui Sistem de acces la distanţă a resurselor IT&C şi extinderea reţelei interne cu acces wireless constă în livrarea de echipamente şi produse software aferente, inclusiv prestarea de servicii privind instalarea, configurarea, integrarea acestora şi efectuarea testelor de acceptanţă pentru întreg sistemul, precum şi instruirea personalului ANCOM, scrie Agerpres.
Valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este de 2,485 milioane de lei (560.915 euro), inclusiv TVA, iar durata acestuia se întinde pe o perioadă de 180 de zile, începând de la data atribuirii.
Cuantumul garanţiei de participare se ridică la 40.081 lei, principalele modalităţi de finanţare şi plată fiind venituri proprii ale ANCOM.
Termenul-limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 13 ianuarie 2015, ora 16,00, în timp ce primirea ofertelor sau a cererilor de participare este prevăzută până la aceeaşi dată, la ora 17,00.
Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să îşi menţină oferta este de 90 de zile de la termenul-limită de primire a ofertelor, iar deschiderea acestora este programată pentru 14 ianuarie 2015, ora 11,00, la sediul ANCOM din Bucureşti.