ANCOM a anunţat că, pentru respectarea principiului transparenţei, dezvoltatorul proiectului are obligaţia de a publica pe pagina de internet informaţii generale privind amplasarea canalizaţiei – lista străzilor şi imobilele acoperite de reţea, termenul de soluţionare a cererilor de acces şi indicatorii de calitate pentru furnizarea serviciilor de acces.
„Netcity are obligaţia de a publica şi contractele cadru de acces la infrastructură fizică, realizate în conformitate cu prevederile deciziei ANCOM, precum şi de a pune la dispoziţie furnizorilor interesaţi un punct de contact în vederea gestionării cererilor de acces la infrastructura fizică şi a oricăror solicitări de informaţii în acest sens”, se arată în comunicat.
ANCOM a subliniat că dezvoltatorul are la dispoziţie un termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei pentru a pune în acord contractele în vigoare cu dispoziţiile deciziei. Totodată, serviciile pe care dezvoltatorul este obligat să le pună la dispoziţia furnizorilor interesaţi sunt serviciul de închiriere tubetă transport, serviciul de închiriere tubetă racord şi serviciul de închiriere fibră optică neechipată branşament FTTB.
ANCOM a lansat în luna octombrie în consultare publică condiţiile tehnice şi economice de acces la infrastructura Netcity şi a primit propuneri și observații din partea a şapte respondenţi.
„ANCOM a analizat observațiile primite în perioadele de consultare publică, iar în urma acestui proces și-a însușit unele observații, modificând în consecință modelul de calculație a costurilor, expunerea de motive și proiectul deciziei. Totodată, ANCOM a întocmit un material de sinteză a observațiilor primite, în care a precizat poziția sa față de aceste observații”, se arată în expunerea de motive a deciziei ANCOM.
Reacţia NetCity: decizia reprezintă o intervenție severă de natură a afecta investițiile în infrastructură, bugetul local şi bunăstarea și confortul cetățenilor
Compania NetCity a reacţionat şi spune că noua decizie a ANCOM reprezintă o intervenție severă, neadaptată, de natură a afecta investițiile în infrastructură, bugetul local și bunăstarea și confortul cetățenilor.
„În consecință, compania va căuta soluțiile necesare pentru restabilirea unui cadru de operare echitabil pentru proiectul realizat în parteneriat cu Municipiul București, în vederea susținerii investițiilor 100% private în infrastructura Capitalei”, se arată într-un comunicat al NetCity.
De asemenea, potrivit companiei, decizia ANCOM va determina, odată cu scăderea veniturilor Netcity Telecom, și scăderea valorii redevenței către bugetul Municipiului București. Compania plătește una dintre cele mai mari redevențe aferente unui Parteneriat Public-Privat, de 12% din veniturile obținute, și contribuie la bugetul Municipiului București în prezent cu sume ce depășesc un milion de euro pe an.
Compania subliniază că este necesar ca orice intervenție a autorităților să asigure previzibilitatea și condițiile de stabilitate necesare unui climat investițional rezonabil, esențial pentru proiectul Netcity, și în egală măsură să ia în considerare investițiile necesare pentru întregul proiect. Trebuie avute în vedere, de exemplu, atât investițiile considerabile efectuate în anul 2018, pe parcursul căruia rețeaua s-a dezvoltat cu aproximativ o treime din lungimea actuală, cât și nivelul crescut de fonduri necesare pentru extinderea cât mai rapidă a rețelei la nivelul întregului oraș.
„În ceea ce privește modificarea tarifelor stabilite în urma unei licitații publice prin Contractul de concesiune încheiat în parteneriat cu Municipiul București, dincolo de aspectele de principiu, decizia de scădere a acestora nu are niciun efect direct în beneficiul consumatorilor. Proiectul Netcity nu a avut și nu are un impact direct la nivelul tarifelor serviciilor platite de utilizatorii finali, ci contribuie la creșterea concurenței între diverși operatori, lucru dovedit de evoluția descendentă a prețurilor serviciilor oferite de operatorii de internet, telefonie și televiziune de la lansarea proiectului Netcity până în prezent”, spune compania.
Astfel, proiectul este îngreunat, iar procesul de eliminare a cablurilor instalate fără autorizație este încetinit, fără a aduce în schimb niciun beneficiu concret orașului sau cetățenilor.
Netcity Telecom face parte din grupul Electrogrup Infrastructure | E-INFRA, un grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, din care mai fac parte Electrogrup SA, Direct One SA, Nova Power & Gas SRL, precum şi WESEE SRL, în care grupul are o deţinere de 40%.