ANCOM: Regulamentul european ce stabilește procedurile de soluționare a plângerilor privind serviciilor digitale a intrat de astăzi în dezbatere publică

14 02. 2024
ANCOM

Regulamentul DSA este un act legislativ obligatoriu pentru statele-membre ale UE şi se va aplica în toate acestea începând cu data de 17 februarie 2024.

Potrivit arbitrului pieţei de telecomunicaţii, proiectul de decizie cu privire la stabilirea procedurii de soluţionare a plângerilor privind serviciile digitale este lansat în consultare publică începând de miercuri, 14 februarie, până la data de 15 martie 2024.

Proiectul de decizie al ANCOM prevede că, în calitatea sa de coordonator al serviciilor digitale în România, primeşte, analizează, transmite răspunsuri şi, după caz, redirecţionează către coordonatorii serviciilor digitale din alte state plângerile admisibile primite, întemeiate pe dispoziţiile art. 53 din Regulamentul DSA. Astfel, destinatarii serviciului, precum şi orice organism, organizaţie sau asociaţie mandatată să exercite în numele lor drepturile conferite de regulament au dreptul de a depune o plângere împotriva furnizorilor de servicii intermediare, invocând o încălcare a Regulamentului, la coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este situat sau stabilit destinatarul serviciului.

„Pe baza analizei plângerilor primite, referitoare la potenţialele încălcări sistemice ale Regulamentului, ANCOM, în calitate de coordonator al serviciilor digitale, poate dispune declanşarea unei investigaţii dacă furnizorul de servicii intermediare reclamat îşi are locul principal de stabilire sau reşedinţa în România sau dacă reprezentantul legal al acestuia este stabilit în România. Termenul propus pentru soluţionarea acestor plângeri este de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia cu 90 de zile în cazul unor situaţii complexe. În cazul în care furnizorul de servicii intermediare reclamat îşi are locul principal de stabilire/reşedinţa în alt stat din Uniunea Europeană sau dacă reprezentantul legal al acestuia nu este stabilit în România, ANCOM va transmite plângerea către coordonatorul serviciilor digitale din ţara de stabilire, conform competenţelor acestuia stabilite prin Regulament, cu informarea petiţionarului despre redirecţionarea plângerii. Totodată, ANCOM va intermedia comunicarea dintre coordonatorul serviciilor digitale din ţara de stabilire a furnizorului de servicii intermediare, atât în ceea ce priveşte stadiul plângerii şi solicitarea unor informaţii suplimentare, cât şi transmiterea rezoluţiei finale către petiţionar”, menţionează Autoritatea.

Totodată, în cazul plângerilor ce nu sunt întemeiate pe dispoziţiile articolului 53 din Regulamentul DSA, dar care se referă la conţinutul ilegal existent în mediul online, înregistrarea se realizează separat în scopuri statistice, soluţionarea acestora fiind de competenţa autorităţilor relevante ce deţin atribuţii cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate.

„În aceste situaţii, petenţii vor fi informaţi, în termen de 30 de zile, cu privire la motivele pentru care nu sunt considerate a fi plângeri întemeiate pe art. 53 şi, în măsura în care este posibil, vor primi recomandări cu privire la modalitatea de soluţionare, inclusiv îndrumarea de a se adresa furnizorului de servicii intermediare, informaţii privind obligaţiile acestuia, conform Regulamentului DSA, precum şi privind autoritatea relevantă competentă, dacă este identificată. ANCOM nu se pronunţă cu privire la calificarea unui conţinut din mediul online ca fiind ilegal (cu excepţia situaţiilor în care este ea însăşi autoritate relevantă pe un anumit domeniu), soluţionarea plângerilor cu acest obiect fiind de competenţa autorităţilor sau instituţiilor publice ce deţin atribuţii cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate în conformitate cu normele ce reglementează activitatea acestora. Cu caracter de exemplu, ANCOM are rolul de autoritate de supraveghere şi control, în domeniile reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio şi Hotărârea Guvernului nr. 487/2016 privind compatibilitatea electromagnetică”, notează sursa citată.

De asemenea, persoanele juridice pot solicita ANCOM certificarea în calitate de organism de soluţionare extrajudiciară a litigiilor iniţiate împotriva furnizorilor de platforme online. Entităţile interesate pot depune o cerere prin completarea unui formular-tip împreună cu toate documentele şi dovezile prin care demonstrează că îndeplinesc condiţiile în Regulamentul DSA.

„Organismele certificate au obligaţia de a informa ANCOM, în termen de 5 zile lucrătoare, în cazul în care intervin modificări ale informaţiilor în baza cărora au obţinut certificarea. Totodată, organismele certificate de soluţionare extrajudiciară a litigiilor au obligaţia de a transmite ANCOM, o dată pe an, un raport cu privire la funcţionarea lor, specificând, cel puţin, numărul de litigii pe care le-au primit, informaţiile cu privire la rezultatele litigiilor respective, durata medie de soluţionare a acestora, precum şi eventualele deficienţe sau dificultăţi întâmpinate. Încetarea calităţii de organism de soluţionare extrajudiciară a litigiilor operează fie ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost acordată certificarea, atunci când organismul în cauză nu a formulat o cerere pentru reînnoire, fie, înainte de termen, ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către organismul în cauză ori ca urmare a revocării certificării în situaţia în care ANCOM constată, în urma unei investigaţii, că organismul de soluţionare extrajudiciară a litigiilor nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) din Regulamentul DSA”, se menţionează în comunicat.

Pentru implementarea prevederilor Regulamentului DSA, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi ANCOM au iniţiat împreună un proiect de lege care stabileşte măsurile legislative naţionale necesare pentru aplicarea dispoziţiilor normei europene, act normativ asumat de Guvern şi care se află în prezent pe circuitul legislativ pentru adoptare în cadrul Parlamentului.

Proiectul desemnează ANCOM în calitate de coordonator al serviciilor digitale şi stabileşte, printre altele, în sarcina autorităţilor relevante (instituţii, autorităţi publice ce deţin atribuţii cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate sau autorităţi judiciare) posibilitatea de a emite ordine prin care furnizorul de servicii intermediare are obligaţia de a acţiona împotriva conţinutului ilegal din mediul online sau de a furniza anumite informaţii.

Regulamentul DSA prevede şi obligaţii în sarcina furnizorilor de servicii intermediare, atât în ceea ce priveşte informarea, cât şi pentru înlăturarea conţinutului ilicit. Pe scurt, tot ce este ilegal în mediul offline este ilegal şi în mediul online şi va fi sancţionat de către entităţile responsabile, iar toată această activitate va fi coordonată de ANCOM.