ANCOM: Trafic de date de 2,7 milioane TB, prin 19 milioane de conexiuni de internet fix şi mobil, în S1 din 2016

Utilizatorii de internet din România au generat, în primele şase luni din 2016, un trafic de aproape 2,7 milioane de TB, prin intermediul celor 19 milioane de conexiuni de internet fix şi mobil în bandă largă, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), date marţi publicităţii.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 11:27
ANCOM: Trafic de date de 2,7 milioane TB, prin 19 milioane de conexiuni de internet fix şi mobil, în S1 din 2016

‘Prin intermediul celor 19 milioane de conexiuni de internet fix şi mobil în bandă largă din România, utilizatorii au generat în primele şase luni ale anului trecut un trafic de aproape 2,7 milioane de TB. Deşi tot mai multe persoane utilizează mobilul sau tableta pentru a accesa internetul, traficul pe aceste echipamente reprezintă doar 3% din total. În viitor, este de aşteptat ca România să urmeze trendul previzionat la nivel european, şi anume traficul de date mobile să crească vertiginos (de 8 ori până în 2020), iar acesta să se realizeze cu precădere pe smartphone-uri şi tablete, în detrimentul laptopurilor’, afirmă Eduard Lovin, director executiv Reglementare ANCOM.

Potrivit ANCOM, în prima jumătate a anului trecut, conexiunile mobile de bandă largă de pe care s-a realizat trafic au crescut cu 15%, până la 14,8 milioane, în timp ce conexiunile fixe au avut o creştere de 5%, până la 4,3 milioane, comparativ cu perioada similară a anului precedent.

În ceea ce priveşte conectarea la internet fix în bandă largă, aceasta se face la rate de viteze de transfer mari şi foarte mari în România, folosind o infrastructură performantă care permite ca mai mult de jumătate (56%) dintre conexiunile fixe să atingă viteze best-effort de cel puţin 100 Mbps, 31% viteze best-effort între 10 Mbps şi 100 Mbps, doar 13% fiind conexiuni care permit viteze de 10 Mbps sau mai mici.

În acest context, statisticile europene de la jumătatea anului 2016 arată că România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), ca număr de conexiuni de cel puţin 100 Mbps.

Totodată, conexiunile active de servicii 4G îşi continuă expansiunea, ajungând la un număr de 3,7 milioane, în primul semestru din 2016, comparativ cu 1,4 milioane raportate la jumătatea anului 2015.

Datele ANCOM relevă faptul că, prin conexiunile fixe, utilizatorii români au generat în primul semestru al anului 2016 un trafic total de download şi upload de 2,6 milioane TB, cu un consum mediu lunar per utilizator de 101 GB, în timp ce prin intermediul echipamentelor mobile au efectuat un trafic de 0,07 milioane TB, traficul mediu lunar per conexiune mobilă aproape dublându-se faţă de primul semestru din 2015, de la 0,33 GB la 0,63 GB.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...