ANCOM vrea „perioade de probă” la abonamentele mobile şi va da note operatorilor la acoperire

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va dezvolta hărţi interactive privind acoperirea teritorială a reţelelor de comunicaţii din România, care vor măsura calitatea acoperirii şi vitezele de transfer de date, acordând calificative precum "de bază, bună şi foarte bună", potrivit Strategiei ANCOM pentru comunicaţiile digitale 2020, adoptată joi de autoritate. De asemenea, ANCOM are în vedere introducerea unei "perioade de probă" în contractele cu operatorii mobili, care ar permite clienţilor să renunţe la abonamente "fără motiv şi fără dezdăunare".
Economica.net - joi, 04 aug. 2016, 12:03
ANCOM vrea

„ANCOM ia în calcul introducerea unei perioade de probă în contractele de servicii mobile cu executare succesivă care exclud furnizarea de echipamente, pentru a le facilita utilizatorilor schimbarea furnizorului și pentru a stimula cererea de servicii”, se arată într-un comunicat transmis joi de ANCOM.

Potrivit strategiei ANCOM, perioada de probă la abonamentul mobil ar reprezenta „o intervenţie eficientă pentru reducerea barierelor la schimbarea furnizorului cu sau fără portare”. Măsura ar permite „posibilitatea renunţării la continuarea relaţiei contractuale în primele zile de la încheierea contractului, fără motiv şi fără dezdăunare”.

Contractele pe durată predeterminată, spre exemplu de 12 sau 24 de luni, cu operatorii mobili şi nu numai cuprind clauze care stabilesc că renunţarea la contract înainte de expirarea perioadei respective presupune plata de către client a unei sume drept despăgubire.

De subliniat că perioada de probă avută în vedere de ANCOM se referă la abonamentele fără furnizarea de echipamente, adică nu ar acoperi şi contractul semnat cu achiziţia unui telefon.

ANCOM vrea de asemenea să-i facă de răs pe furnizorii de servicii de comunicaţii care folosesc tehnici agresive de retenţie a clienţilor. Autoritatea vrea să publice rapoarte periodice pe această temă, cu nominalizarea companiilor care promovează astfel de practici, autoritatea folosind în documentul Strategiei 2020 sintagma „name & shame”.

Autoritatea vrea de asemenea să crească atractivitatea portării prin măsuri precum simplificarea cererii de portare, prin posibilitatea de transfer a datelor personale stocate în telefon şi în cartela SIM, prin reducerea costurilor procesului şi prin creşterea capacităţii zilnice de portare şi flexibilizarea procedurilor pentru cererile de portare simultană a unui grup mare de numere.

În vederea creşterii calităţii serviciilor de comunicaţii, ANCOM vrea să realizeze hărţi interactive de acoperire teritorială a reţelelor, cu afişarea unor detalii precum viteze de transfer de date, tehnologii disponbile şi calitatea acoperirii, cu calificative precum „de bază, bună şi foarte bună”.

ANCOM crede că pachetele convergente fix-mobil vor deveni produse de masă până în 2020, perspectivă care i-ar lăsa în ofsaid pe operatorii care oferă o singură categorie de serviciu.

De asemenea, ANCOM prevesteşte românul conectat peste tot. „Utilizatorii români vor avea la dispoziţie tot mai multe servicii şi aplicaţii oricând, oriunde (acasă, la serviciu, în vacanţă, staţionar sau în mişcare) şi pe orice echipament (calcualtor desktop sau portabil, tabletă, telefon)”. Conexiunile Wi-Fi vor fi prezente în majoritatea gospodăriilor din România, anticipează autoritatea.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...