ANCPI angajează 200 de persoane din toată ţara pentru Cadastrul General, un program cu un buget de 1,2 miliarde de euro

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară prevede ca până în 2023 să fie realizate, în mod gratuit, planurile cadastrale ale tuturor imobilelor, deschiderea cărţilor funciare, precum și certificatele de moștenitor pentru succesiune nedezbătute. Iar pentru asta, ANCPI are nevoie de 600 de noi angajaţi pentru a înregistra cele 40 de milioane de imobile din România. 
Economica.net - mie, 21 oct. 2015, 11:12
ANCPI angajează 200 de persoane din toată ţara pentru Cadastrul General, un program cu un buget de 1,2 miliarde de euro

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a scos la începutul acestei săptămâni peste 200 de noi posturi la concurs, în toată ţara, pentru realizarea Programului naţional de cadastru. Noii angajaţi vor lucra pe perioadă determinată de trei ani în cadrul Agenţiei, iar remunerarea se face la nivelul de salarizare din ANCPI şi instituţiile subordonate. 

Se caută 99 de registratori carte funciară și asistenți, 77 de consilieri cadastru şi 40 de consilieri şi referenţi. 

Întregul buget al Programului naţional de cadastru şi carte funciară este de 1,2 miliarde de euro, din care 900 de milioane de euro sunt fonduri proprii ale ANCPI, iar 312 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile. 

Programul naţional este administrat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) şi are ca obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și eliberarea certificatelor de moștenitor în cazul succesiunilor nedezbătute.

Ce a făcut ANPCI până acum

ANPC a implementat două proiecte de înrgistrare sistematică a proprietăţilor: proiectul pilot pentru comuna Ştefan Vodă din judeţul Călăraşi (realizat în perioada 2007-2011) şi proiectul CESAR, realizat până la data de 30 iunie 2013. În cadrul proiectului CESAR au fost au fost contractate lucrări de înregistrare sistematică în 50 de unități administrativ teritoriale (UAT), această înregistrare fiind finalizată în doar şase unități administrativ-teritoriale și în curs de desfășurare în 44 de unități administrative.

Pe 20 octombrie, ANPCI a anunţat reluarea finanțării necesare finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) incluse în proiectul CESAR. Lucrările de înregistrare sistematică în cele 44 de UAT-uri vor fi realizate din venituri proprii ale ANCPI. 

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: România este una dintre cele mai sigure ţări din regiune
Ciolacu: România este una dintre cele mai sigure ţări din regiune
România este una dintre cele mai sigure ţări din regiune datorită profesionalismului şi implicării structurilor Poliţiei Române şi ale Ministerului Afacerilor Interne, a declarat......
Symmetrica inaugurează anul acesta cea mai mare fabrică pavaje și dale din beton din Sud-Estul Europei
Symmetrica inaugurează anul acesta cea mai mare fabrică pavaje și dale din beton din Sud-Estul Europei
Symmetrica, cel mai mare producător de de pavele și borduri vibropresate, va inaugura în această vară cea mai mare fabrică ...
Rusia acuză România de acțiuni ostile și provocări prin intermediul unei organizații teroriste
Rusia acuză România de acțiuni ostile și provocări prin intermediul unei organizații teroriste
Parchetului General al Rusiei și Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova au fost sesizate de un important deputat rus ...
Iulius investește 80 de milioane de euro în reamenajarea Palas Iași, după un concept realizat de Foster + Partners
Iulius investește 80 de milioane de euro în reamenajarea Palas Iași, după un concept realizat de Foster + Partners
Grupul Iulius, deținut de omul de afaceri Iulian Dascălu, a anunțat investiții de 80 de milioane de euro în reamenajarea ...