ANCPI angajează 200 de persoane din toată ţara pentru Cadastrul General, un program cu un buget de 1,2 miliarde de euro
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a scos la începutul acestei săptămâni peste 200 de noi posturi la concurs, în toată ţara, pentru realizarea Programului naţional de cadastru. Noii angajaţi vor lucra pe perioadă determinată de trei ani în cadrul Agenţiei, iar remunerarea se face la nivelul de salarizare din ANCPI şi instituţiile subordonate.
Se caută 99 de registratori carte funciară și asistenți, 77 de consilieri cadastru şi 40 de consilieri şi referenţi.
Întregul buget al Programului naţional de cadastru şi carte funciară este de 1,2 miliarde de euro, din care 900 de milioane de euro sunt fonduri proprii ale ANCPI, iar 312 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.
Programul naţional este administrat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) şi are ca obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și eliberarea certificatelor de moștenitor în cazul succesiunilor nedezbătute.
Ce a făcut ANPCI până acum
ANPC a implementat două proiecte de înrgistrare sistematică a proprietăţilor: proiectul pilot pentru comuna Ştefan Vodă din judeţul Călăraşi (realizat în perioada 2007-2011) şi proiectul CESAR, realizat până la data de 30 iunie 2013. În cadrul proiectului CESAR au fost au fost contractate lucrări de înregistrare sistematică în 50 de unități administrativ teritoriale (UAT), această înregistrare fiind finalizată în doar şase unități administrativ-teritoriale și în curs de desfășurare în 44 de unități administrative.
Pe 20 octombrie, ANPCI a anunţat reluarea finanțării necesare finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) incluse în proiectul CESAR. Lucrările de înregistrare sistematică în cele 44 de UAT-uri vor fi realizate din venituri proprii ale ANCPI.