ANCPI: Numărul imobilelor vândute la nivel naţional a scăzut cu peste 14.000, în martie 2019
Statistica oficială arată că, în comparaţie cu luna februarie a anului 2018, în martie anul curent, s-au vândut în întreaga ţară cu 3.756 mai multe imobile.
Cele mai multe imobile au fost înregistrate în Bucureşti (7.619), Ilfov (4.080) şi Cluj (2.978). Pe de altă parte, judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în luna martie sunt Sălaj (255), Gorj (198) şi Olt (117).
Potrivit sursei citate, la nivel naţional, numărul ipotecilor a fost de 30.703, în intervalul analizat, cu 4.740 mai mare, comparativ cu aceeaşi lună din 2018, iar cele mai multe operaţiuni de acest tip au fost înregistrate în Bucureşti (8.459), Timiş (2.195) şi Iaşi (1.906).
La polul opus, s-au situat judeţele Mehedinţi – cu 73 de ipoteci încheiate, Sălaj (66) şi Harghita (62).
Totodată, judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a treia lună a anului 2019 sunt Timiş (936), Dolj (506) şi Galaţi (458).