ANCPI ușurează procedurile de participare la licitații pentru lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților

Economica.net
29 05. 2020
ancpi_05366800

Această inițiativă urmărește accelerarea procesului de înregistrare sistematică a imobilelor finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a modificat legislația privind realizarea cadastrului general, pentru a motiva persoanele fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate să participe la licitațiile organizate pentru înregistrarea sistematică a proprietăților.

Ordinul directorului general al ANCPI nr. 1347/2020 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru și înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 1/2020 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 449Bis din 28 mai 2020.

Astfel, în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor realizate la nivel de unitate administrativ-teritorială (UAT), prestatorul efectuează trei livrări:
1) Raport preliminar;
2) Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare, care includ două sublivrări:
Sublivrarea 2.1 – Plan cadastral preliminar al intravilanului;
Sublivrarea 2.2 – Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare.
3) Documentele tehnice ale cadastrului finale.
Conform noilor reglementări, sublivrarea 2.1 poate fi predată oricând în perioada derulării lucrărilor.
Sublivrarea 2.2 poate conține livrări parțiale sau poate fi predată integral. Numărul livrărilor parțiale va fi stabilit în funcţie de suprafaţa contractată, după cum urmează:
a)    până la 3.000 ha: maxim patru livrări parţiale;
b)    3.001 – 6.000 ha: maxim cinci livrări parţiale;
c)    6.001 – 9.000 ha: maxim șase livrări parţiale;
d)    9.001 -15.000 ha: maxim opt livrări parţiale;
e)    peste 15.000 ha: maxim zece livrări parţiale.
Singura condiție este ca livrările parțiale să conțină sectoare cadastrale adiacente.

„Principalul scop al acestor modificări este încurajarea prestatorilor să participe la licitațiile care vor urma, astfel încât să nu mai existe loturi neofertate, neatribuite. În câteva zile va începe licitația pentru realizarea cadastrului în 246 de comune, prin POR. ANCPI a transmis către Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentația de atribuire pentru procedura de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a Imobilelor în 246 de UAT- uri în cadrul Proiectului major ”Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”. Având în vedere faptul că este un proiect finanțat din fonduri europene, probabil că va fi verificat de ANAP. Așadar, va mai dura circa zece zile până la începerea licitației”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.