ANCPI va plăti 28 milioane de lei pentru înregistrarea imobilelor care aparțin Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD)

Economica.net
11 06. 2020
delta_dunarii_ali_cantemir_09525300

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a alocat 27,586 milioane de lei din veniturile proprii pentru realizarea lucrărilor de cadastru general în 116 sectoare cadastrale din 11 comune din județul Tulcea (C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crișan, Grindu, Isaccea, Murighiol, Pardina, Sf. Gheorghe, Sulina și Valea Nucarilor).

Contractul semnat joi, 11 iunie, de ANCPI și ARBDD, prevede sumele care vor fi plătite anual pentru lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților. Astfel, în anul 2020, ANCPI va deconta 5,7 milioane de lei, în 2021 – 13,5 milioane de lei, în 2022 – 3,33 milioane de lei, iar în 2023 – 4,99 milioane de lei.

„Contractul pe care l-am semnat astăzi prevede deschiderea cărților funciare pentru o suprafață de peste 173.000 de hectare din 116 sectoare cadastrale din 11 unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea. Trebuie să precizez că este vorba despre cel mai mare contract de finanțare încheiat de ANCPI cu o instituție publică. Așa cum am mai spus, oferim atât banii – aproape 28 de milioane de lei, dar și know-how-ul de care are nevoie oricine desfășoară lucrări de o asemenea anvergură. Specialiștii noștri vor participa activ la acest proces, astfel încât obiectivul să fie atins, iar la finalul lucrărilor să putem ști cu exactitate situația tehnico-juridică a fiecărui metru de pământ din acest areal”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

„Când vom întocmi cadastrul, vom avea un instrument complet de administrare a suprafeței Deltei Dunării și le mulțumesc partenerilor de la MLPDA și ANCPI pentru implicare în materializarea acestui proiect”, a menționat Ion MUNTEANU, guvernatorul ARBDD.

Potrivit contractului de finanțare, ARBDD trebuie să încheie contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor, cu respectarea legislației în vigoare.

Totodată, contractele încheiate de ARBDD pentru înregistrarea sistematică a imobilelor nu trebuie să depășească prețul mediu pe hectar rezultat din achizițiile de servicii de cadastru general realizate de ANCPI în cadrul Programului national de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF), care este de aproximativ 160 de lei (TVA inclus).

De asemenea, pentru a beneficia de sumele prevăzute în contract, ARBDD trebuie să se asigure că lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2023.