Anders Fogh Rasmussen: NATO nu va modifica acordul de cooperare cu Rusia

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat luni că Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează să modifice acordul-cadru de cooperare cu Rusia, informează marţi RIA Novosti.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 09:18
Anders Fogh Rasmussen: NATO nu va modifica acordul de cooperare cu Rusia

‘În acest moment, eu nu prevăd nicio solicitare NATO de schimbare a conţinutului Actului Fondator NATO-Rusia, însă ne aşteptăm de asemenea ca Rusia să respecte principiile de bază ale acestui act’, a declarat şeful NATO, la o conferinţă de presă la Bruxelles.

Actul fondator privind relaţiile mutuale, cooperarea şi securitatea a fost semnat de NATO şi Rusia la Paris în 1997. În cadrul acordului, cele două părţi s-au angajat să ‘construiască împreună o pace durabilă în spaţiul euro-atlantic pe baza principiilor democraţiei şi securităţii’.

În aprilie, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat NATO că a încălcat principiile acordului prin intensificarea patrulelor aeriene la frontiera sa de vest şi în zona Mării Negre. Rasmussen a răspuns susţinând că acuzaţia provine dintr-o ‘interpretare nefondată’ a acordului.

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...