Anders Fogh Rasmussen: NATO nu va modifica acordul de cooperare cu Rusia
‘În acest moment, eu nu prevăd nicio solicitare NATO de schimbare a conţinutului Actului Fondator NATO-Rusia, însă ne aşteptăm de asemenea ca Rusia să respecte principiile de bază ale acestui act’, a declarat şeful NATO, la o conferinţă de presă la Bruxelles.
Actul fondator privind relaţiile mutuale, cooperarea şi securitatea a fost semnat de NATO şi Rusia la Paris în 1997. În cadrul acordului, cele două părţi s-au angajat să ‘construiască împreună o pace durabilă în spaţiul euro-atlantic pe baza principiilor democraţiei şi securităţii’.
În aprilie, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat NATO că a încălcat principiile acordului prin intensificarea patrulelor aeriene la frontiera sa de vest şi în zona Mării Negre. Rasmussen a răspuns susţinând că acuzaţia provine dintr-o ‘interpretare nefondată’ a acordului.