Andrea Enria, favorit la conducerea noii agenţii de supervizare bancară din cadrul BCE – Reuters
Sharon Donnery din Irlanda era până acum favorit, dar, în ultimele luni, italianul Andrea Enria a obţinut un sprijin semnificativ, ceea ce sugerează că votul de miercuri din Consiliul guvernatorilor BCE va fi strâns.
Începând din 2014, Mecanismul Unic de Supraveghere, înfiinţat sub tutela BCE, este prezidat de Daniele Nouy, al cărei mandat expiră la 1 ianuarie 2019.
Andrea Enria, care în prezent conduce Autoritatea Bancară Europeană, şi Sharon Donnery, viceguvernatorul Băncii Centrale a Irlandei, sunt văzuţi ca extrem de calificaţi, dar candidatura lui Enria pare a beneficia de un sprijin mai larg, susţin sursele.
Donnery, arhitectul cheie al politicii BCE de reducere a creditelor neperformante (NPL), este sprijinit în special de ţările din nordul Europei, datorită atitudinii sale mai dure.
Dar de când problema NPL afectează în mod special băncile din sud, în special din Italia şi Grecia, situaţia a determinat o atitudine comună a ţărilor din sudul Europei, care se tem că orice noi măsuri agresive în vederea reducerii NPL vor forţa băncile să-şi majoreze capitalul, reducându-le valoarea şi făcându-le ţinte de preluări.
Noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere va superviza 118 dintre cele mai mari bănci din zona euro, cu active în valoare de aproximativ 21.000 de miliarde de euro, şi un pachet mare de credite neperformante moştenite din perioada crizei datoriilor blocului comunitar.