Andreas Elsner, Telekom România: Nu excludem o creştere a preţurilor şi restructurări în 2020. Vânzările, neafectate de zvonul privind exit-ul

11 11. 2019
telekom_11165467_77710200

„Nu excludem restructurări, am avut şi în acest an. Într-o companie mare, toate aceste lucruri de cosmetizare se pot întâmpla, dar nu văd nicio schimbare majoră care ar putea surveni anul viitor. Nu pot exclude nici o creştere a preţurilor”, a spus Elsner.

El a explicat că scumpirile vor surveni în urma unificării tarifelor din cadrul companiei, dar că doreşte ca Telekom să rămână o companie competitivă pe piaţa românească. 

„Să vă explic puţin contextul. Avem zeci de tarife diferite, în funcţie de momentul în care clienţii s-au alăturat companiei. Cu siguranţă, scopul nostru este să simplificăm semnificativ procesele noastre. Aş vrea să îmbin toate acele tarife vechi într-un singur tarif de piaţă. Desigur, pot surveni unele creşteri de preţuri şi acest lucru se va întâmpla şi pe viitor, pentru că până la urmă totul se scumpeşte. Plătim un preţ mai mare pentru conţinut. Nu exclud o scumpire, în general. Totuşi, cred că este foarte important să rămânem competitivi. Telekom are nevoie să rămână competitivă, dar asta nu înseamnă că ne vom schimba şi vom avea o strategie care se bazează pe preţuri premium. Dar, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că ne acoperim costurile. Şi avem o marjă foarte mică în Europa, pentru că Telekom este o companie care investeşte intens. Aici avem o marjă de 20%, şi trebuie să ne asigurăm că putem investi pentru viitor, iar 5G-ul are nevoie, de asemenea, de investiţii”, a explicat oficialul companiei.

Chiar dacă a operat şi restructurări în acest an, compania a făcut şi angajări. În jur de 100 de persoane s-au alăturat echipei de Call Center B2C pentru abonamente, care a fost mutată in-house.

„Ne luptăm să fim mai orientaţi către client. Şi departamentul de customer care a fost cel vizat. Am angajat 100 de persoane şi toate telefoanele primite, mai puţin cele pentru pre-paid, privind reclamaţii sau întrebări se face acum in-house”. 

Telekom nu comentează zvonurile din presă privind un eventual exit al companiei, despre care şi ECONOMICA.NET a scris, însă, Andreas Elsner a precizat că vânzările companiei nu au fost afectate, ba chiar luna octombrie a fost o lună record.

„Şi eu m-am întrebat dacă ne vor fi afectate vânzările şi am făcut o cercetare de piaţă. Nu am văzut nicio modificare, mai ales în luna octombrie pe partea de post-paid am avut vânzări record, care s-au apropiat de cele din preajma Crăciunului de anul trecut”, a declarat directorul Telekom România.

Bilanţul campaniilor şi cel mai vândut produs de Telekom

În acest an, compania a lansat mai multe oferte comerciale pentru a atrage clienţi noi, iar cel mai vândut produs al companiei, este Smart Wi-fi, un router 4G care aduce internet de mare viteză chiar şi în zonele fără fibră optică. Produsul a fost lansat în luna septembrie, şi, la acea dată, Elsner estima că Telekom va încheia în jur de 5.000 de contracte pe lună pentru acest nou serviciu, şi în jur de 50-75.000 pe an.

Acum, directorul comercial al Telekom a anunţat că numai în două luni (septembrie şi octombrie), compania a vândut 10.000 de astfel de routere, ceea ce reprezintă 40% din vânzările BB şi face din Smart Wi-Fi cel mai bine vândut produs al său.

„Trebuie să ne asigurăm că vom avea capacitatea de a produce suficiente cutii cât cere piaţa. Este un produs de succes şi suntem aproape de a ne termina stocurile”.

Citeşte şi: Telekom Romania: Nu avem campanii pentru 5G precum competitorii pentru că nu este încă o tehnologie relevantă şi nu vrem să ne dezamăgim clienţii

În ceea ce priveşte vânzările de telefoane, cele mai vândute mărci sunt Samsung şi Huawei. 

Net Nelimitat, un alt produs, lansat în luna iunie, care le permite clienţilor să se aboneze, în medie, în mai puţin de cinci minute, a înregistrat 100.000 de utilizatori. Produsul a fost lansat în parteneriat cu reţeaua de magazine Mega Image, iar apoi şi Carrefour. Următorul retailer care va vinde astfel de cartele în parteneriat cu Telekom România, va fi Profi, spune Elsner.

„Adăugăm şi Profi la reţeaua noastră de parteneri, poate în acest an sau la anul, dar parteneriatul e sigur”, a adăugat Andreas Elsner.

De asemenea, compania a acordat 68.000 de vouchere de călătorie în parteneriat cu Blue Air, lansat în luna iunie, şi prin care clienţii noi care cumpărau un telefon Samsung, în rate, în perioada 21 iunie-31 iulie 2019, au primit un voucher în valoare de 100 de euro pe care pentru achiziţia de servicii sau bilete de avion la Blue Air.

De altfel, acest parteneriat continuă şi în campania de iarnă a operatorului, care începe la 15 noiembrie. Astfel, la fiecare oferta de abonament cu telefoanele din promotie, clienţii primesc un voucher cu o reducere de 100 euro la zborurile Blue Air valabile până în data de 24 octombrie 2020.

Oferta de iarnă mai include smartphone-uri la 0 euro impreuna cu abonamente cu minute nationale si net nelimitat. Cele mai noi si populare smartphone-uri sunt disponibile acum la 0 euro – Samsung A10, Samsung A20e, Samsung A30s, Huawei Y6 2019, Huawei Psmart Z, Huawei P30 lite. Aceste oferte sunt disponibile la portare, impreuna cu un abonament incepand de la 10 euro.

„Întrucât sezonul cadourilor este aproape, ne-am pregătit minuțios și suntem 100% gata să oferim românilor ceea ce își doresc pentru acest Crăciun. De la smartphone-uri la 0 Euro, la prețuri reduse pentru servicii fixe și conținut TV gratuit, avem o ofertă pentru fiecare român, precum și oferte perfecte pentru întreaga familie, a declarat Andreas Elsner.

De asemenea, clienții care se abonează la serviciile Telekom începând cu 11 noiembrie vor avea 50% reducere din valoarea abonamentului, timp de 6 luni, și 12 luni HBO și HBO GO gratuit.