Andreea Guinea, Dacia: Trecem la a doua etapă a implementării noii imagini de marcă Dacia

Andreea Guinea, Dacia Launch Operations Manager în cadrul grupului Renault, a anunțat că mașinile mărcii românești vor purta pe caroserie noul logo începând cu trimestrul IV al acestui an.
Robert Stan - mar, 25 ian. 2022, 22:09
Andreea Guinea, Dacia: Trecem la a doua etapă a implementării noii imagini de marcă Dacia

În prezentarea sa de la testul internațional al modelului Dacia Jogger, Andreea Guinea a menționat că marca românească, parte a grupului Renault, are cea mai tânără gamă de modele din Europa.

„Anul trecut a fost unul puternic. Am început cu Logan, Sandero și Sandero Stepway, am continuat cu noutatea absolută Spring, apoi în vară a venit Duster facelift, iar în septembrie am prezentat Jogger. Este vorba despre o înnoire în masă a gamei Dacia”, a detaliat cea care ocupă funcția de Dacia Launch Operations Manager la Paris.

Totodată, ea a anunțat că „Dacia Spring merge foarte bine. În aproximativ zece luni am primit 50.000 de comenzi. În total, marca Dacia a vândut circa 7,5 milioane de vehicul din 2004 – anul prezentării primului Logan – până acum. Din acest total, 1,9 milioane de mașini au fost Logan, aproximativ două milioane au fost Duster, iar 2,5 milioane au fost Sandero și Sandero Stepway”.

De asemenea, în opinia Andreei Guinea, „tot o veste bună este că păstrăm conducerea deja «tradițională» în anumite domenii. Începând cu 2017 Sandero este numărul 1 în vânzările pentru persoane fizice din Europa. Din 2018 și Duster a atins aceeași țintă. În 2021 întreaga marcă Dacia a intrat în Top 3 pe aceeași piață europeană a persoanelor fizice”.

Un detaliu important pentru Dacia este și schimbarea identității de marcă. „De anul trecut, de la lansarea Duster facelift am anunțat și schimbarea identității de marcă. Aceasta este implementată în trei pași care implică modificarea culorii în verde-kaki și a logo-ului. Am început procesul de schimbare a imaginii din vara lui 2022 cu partea digitală și «vizualuri». De la începutul acestui an trecem la a doua etapă, cea a înnoirii imaginii din concesiuni și showroom-uri, iar spre sfârșitul anului vom implementa noul logo și noua identitate de marcă pe întreaga gamă de mașini”, a explicat Andreea Guinea.

Schimbarea din showroom-uri a debutat deja în Franța

La doar patru zile după declarațiile de mai sus ale Andreei Guinea, Dacia Launch Operations Manager, oficialii Renault au făcut publice și primele detalii despre implementarea noii identități a mărcii în showroom-uri.

Conform Renault, primul concesionar care a adus showroom-ul Dacia la noile standarde impuse de marcă este LS Group din Melun, localitate situată la ceva mai mult de 50 km de Paris.

„Acest prim site-pilot din rețea a permis finalizarea noului concept de identitate vizuală exterioară Dacia, care va fi lansat în toate reprezentanțele europene ale mărcii în lunile următoare”, au menționat oficialii francezi.

În plus, cei de la Renault au explicat că lansarea noii semnalizări exterioare în rețea va începe în primăvara acestui an cu ajutorul unor furnizori care vor oferi „servicii de înaltă calitate la prețuri imbatabile pentru dealerii Dacia”. Proiectul va continua cu introducerea standardelor de showroom de interior, care sunt în prezent în curs de definire.

Citește și:
– TEST Dacia Jogger – O mașină pentru familiști cumpătați

 

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...