Andreea Paul, INACO: Transformarea OPCOM într-un operator unic de administrare al pieţelor de gaze naturale şi energie electrică ar fi o greşeală

Economica.net
28 08. 2017
calcul_audit_prognoza__plan_58423300

‘Transformarea OPCOM într-un operator de administrare unic al pieţelor centralizate angro de gaze naturale şi energie electrică, aşa cum îşi doreşte majoritatea parlamentară actuală, ar fi o greşeală, fără legătură cu bunele practici europene şi fără a ţine cont de interesele directe ale buzunarelor românilor. Ştim deja ca nimic bun nu iese în facturile românilor dintr-un monopol controlat politic’, spune Andreea Paul într-un comunicat remis AGERPRES.

Aceasta subliniază că o modificare importantă de lege ‘este pe turnantă’ la votul parlamentarilor, având în vedere termenul de 15 septembrie 2017 al raportului final (după retrimiterea sa din plen către Comisia de industrii la sfârşitul sesiunii parlamentare anterioare, şi anume proiectul de lege 110/2017 pentru adoptarea OUG nr. 64/2016, care completează Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

‘Ordonanţa era necesară din cauza unui infringement al UE pe care România îl avea de gestionat în urma legislaţiei defectuos croită. Problema este că în legea de adoptare a acestei ordonanţe s-au strecurat intenţionat amendamente periculoase care îşi propun deformarea pieţei gazului în România, în sensul construcţiei unui monopol uşor politizabil şi care va distruge actuala concurenţă. (…) Ceea ce mă uimeşte este ca nimeni nu a semnalat public minciunile din argumentarea celui mai periculos amendament din cele 20 de amendamente admise la proiectul de lege Plx 110/2017, care ar duce la legiferarea primei monopolizări a unui domeniu de activitate din România care este în prezent deschis concurenţei – în prezent cu doi operatori licenţiaţi de către ANRE: BRM – Bursa Română de Mărfuri, cu capital majoritar privat, şi OPCOM – Transelectrica, cu capital majoritar de stat’, afirmă Adreea Paul.

Aceasta precizează că amendamentul spune că ‘la articolul 119 punctul 3, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e) administrare a pieţelor centralizate angro – se realizează de către Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale ‘OPCOM’ – S.A., denumit în continuare ‘OPCOM’, în calitate de operator al pieţelor centralizate angro de gaze naturale, conform reglementărilor ANRE’.

Potrivit preşedintelui INACO, în cazul în care care se votează acest amendament, tranzacţiile derulate la BRM (67% din totalul pieţei de gaze naturale) vor fi de fapt naţionalizate.

Andreea Paul precizează că majoritatea covârşitoare a ţărilor europene au mai mulţi operatori de piaţă, unele având mai multe puncte virtuale de tranzacţionare (PVT-uri – două sau trei). Concret, Franţa are 7 operatori de piaţă, din care 3 PVT-uri. Germania are 7 operatori de piaţă, din care 2 PVT-uri, Anglia are 7 operatori de piaţă din care 1 PVT, Spania are 5 operatori de piaţă, din care 2 PVT, Olanda are 5 operatori de piaţă din care 1 PVT.

‘Think-tank-ul INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate solicită public stoparea dezinformării în comisiile de specialitate parlamentară, studii profesionist făcute de oportunitate şi de fezabilitate la orice modificare legislativă, fundamentarea lor justă, în acord cu interesele românilor şi cu buna practică dovedită europeană. Favorizarea capitalului de stat împotriva celui privat este necompetitivă şi anti-concurenţială, în contradicţie cu practica europeană’, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, activitatea de operator de piaţă nu este în nicio ţară dezvoltată şi democrată administrată de o societate deţinută, direct sau indirect, de către stat şi în nicio ţară europeană nu este introdus un monopol prin lege prin atribuirea acestei activităţi unui singur operator de piaţă.

‘Prin concurenţă se asigură scăderea preţului de operare, dar şi excluderea suspiciunii de imixtiuni politice sau de grup în domeniul sensibil al formării preţurilor şi al adjudecării contractelor. Cu atât mai important acest lucru într-un domeniu strategic şi de interes public vital aşa cum este piaţa gazului’, consideră Andreea Paul.